Mălina Avasiloaie a vorbit, în exclusivitate pentru Spectacola, despre povestea de dragoste dintre ea și Dr. Alin Gabor.
Mălina și Alin Gabor formează cel mai fresh cuplu, care a acaparat toată atenția lumii mondene, în ultima vreme. Cei doi s-au cunoscut la malul mării, într-un moment în care niciunul nu mai credea în dragoste. Chiar dacă nici frumoasă cântăreață, dar nici renumitul medic stomatolog nu trebuiau să meargă la acea petrecere care i-a unit pentru totdeauna, destinul a făcut ca cei doi să ajungă împreună în acel context, în care s-au îndrăgostit pe loc. Mălina Avasiloaie a povestit în exclusivitate pentru Spectacola tot parcursul relației ei cu Dr. Alin Gabor.
"Ne-am cunoscut la malul mării, în luna august, anul trecut. A fost totul foarte spontan. Întâmplarea face că nici eu, nici Alin nu ar fi trebuit să ajungem în seara aia acolo, pentru că prietenii lui s-au organizat înainte cu o seară de a merge la eveniment și și-au făcut rost de bilete, iar eu abia ce fusesem cu o săptămână înainte tot la o petrecere la mare. A fost dragoste la prima vedere din partea amândurora. Am așteptat să facă el primul pas, bineînțeles, iar după tot felul de schimburi de priviri, și-a făcut curaj Alin și a venit la mine, am dansat și din clipa aia nu ne-am mai despărțit toată seara.", a spus Mălina Avasiloaie pentru Spectacola.
Cine este Alin Gabor, medicul stomatolog cu six-pack care a scris o carte de stomatologie
Mălina recunoaște faptul că prima dată a fost acaparată de aspectul fizic al bărbatului ce urma să îi devină soț. Totuși, chiar dacă l-a remarcat din prima, frumoasa cântăreață a așteptat ca el să facă primul pas.
"Chiar dacă sună superficial, aspectul lui fizic m-a atras. Îl știam de pe rețelele de socializare, îl aveam în listă, știam că este doctor și imediat știu că le-am zis prietenelor mele: "Uite-l pe domnul doctor de pe Instagram", eram singura care îl știam. Am avut noroc, pentru că sora mea, dar și Nicole Cherry, care erau cu mine în seara aia, au pus foarte mare presiune și m-au îndemnat să las frâu liber sentimentelor și să nu mai fiu orgolioasă, pentru că în perioada respectivă eram foarte ghidată de partea rațională și nu mi-aș mai fi dorit să sufăr și să fiu dezamăgită.", ne-a mărturisit ea.
Și Alin a fost cucerit tot de frumusețea ieșită din comun a artistei, însă, un detaliu i-a atras acestuia atenția în special.
"El mi-a spus din prima clipă că l-a atras zâmbetul meu. Fiind doctor stomatolog, contează aspectul ăsta. I-a mai plăcut mult și faptul că am fost naturală, dar și copilăroasă, jucăușă, în felul în care îl iubesc. Eu de la a doua întâlnire m-am dus nemachiată, nu eram preocupată de aparențe. Noi ne-am cunoscut într-o perioadă în care Alin nu mai spera la o dragoste, pentru că a avut și el dezamăgiri în trecut, iar eu am fost persoana care l-a readus la viață, chiar asta mi-a spus când m-a cunoscut.", a spus artista pentru Spectacola.
"Totul a decurs natural. Prima dată când am venit la el acasă, am venit în vizită. Data următoare am venit cu o periuță de dinți, după care cu un tricou și cam așa au evoluat lucrurile, încât în două-trei săptămâni eram aproape mutată complet la el. Acum ne-am mutat la casa noastră, suntem o familie în adevăratul sens al cuvântului.", ne-a mai mărturisit aceasta.
Și, după cum era de așteptat, cererea în căsătorie nu a întârziat nici ea să apară. Medicul stomatolog a făcut acest pas chiar după patru luni de când cei doi s-au cunoscut pentru prima dată. Acesta a ales un loc cu o semnificație deosebită pentru ei și, anume, malul mării, unde a creat un cadru de vis.
"Mă bucur că o fost o cerere specifică nouă, adică foarte simplistă. Alin a ales să fie cu persoanele cele mai importante lângă noi, pentru că știa că țin foarte mult să fie sora mea acolo. M-a luat de mână într-o zi și am mers la malul mării cu pretextul că facem un shooting pentru pagina lui de Instagram. Nu am bănuit nimic, pentru că era contextul potrivit. Când am văzut cearșaful aranjat acolo cu pahare, lumânări m-am prins că este vorba de evenimentul cuiva, dar nu mă așteptam să mă ceară pe mine atât de repede. M-a cerut după patru luni de relație.", a dezvăluit Mălina Avasiloaie.
"Acum ne aflăm în plin proces de organizare a nunții. O să facem și nunta și botezul în cadrul aceluiași eveniment, pentru că perioada de timp dintre cele două este relativ scurtă. Vrem să organizăm ceva frumos, fix cum ne dorim noi, nu vrem să ne stresăm de două ori. Vrem să fie o seară memorabilă, să ne distrăm și să fim mirii aceia nonconformiști care se distrează toată seara și se preocupă mai puțin de tradiții. Vrem să chemăm doar oamenii apropiați, care ne sunt cu adevărat prieteni.", a continuat artista.
Mălina și Alin Gabor vor deveni părinți pentru prima dată în mai puțin de trei luni. Tânăra mămică se consideră a fi o norocoasă, pentru că a avut parte de o sarcină lipsită de grețuri, iar kilogramele în plus nu i-au dat bătăi de cap.
"Mă simt ca și până acum, o norocoasă în rândul mămicilor. Sarcina a decurs fără nicio problemă. Încă aștept să iau kilogramele alea în plus de gravidă, am pus doar 8 kilograme. Nu am pofte, grețuri și mă bucur că am putut să îmi continui cariera și să onorez evenimentele. Activitatea mea muzicală va fi suspendată doar în luna august, în rest vreau să continui proiectul muzical pe care l-am început anul trecut.
În prima parte, cu siguranță voi avea nevoie de ajutorul celor două mame, dar îmi doresc să îmi dedic cât mai mult timp în creșterea copilului. Am parte de foarte mult sprijin din partea lui Alin și cu siguranță vom găsi calea de mijloc. Când o să aibă el treabă o să stau eu cu bebe, iar când voi avea evenimente o să mă ajute el sau apelăm la bunici. Deocamdată nu am luat în calcul varianta de bonă, vreau să ne implicăm noi 100% în creșterea lui.", a conchis vedeta.
Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Mălina Avasiloaie / EXCLUSIV
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News