Gabriela Prisăcariu a dezvăluit ce a spus mama sa, imediat ce a aflat că frumoasa vedetă formează o relație cu Dani Oțil.
Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil au spus „Da” în urmă cu câteva săptămâni într-un cadru de vis, acolo unde familia, dar și cei mai apropiați prieteni le-au fost alături celor doi îndrăgostiți. Totuși, chiar dacă acum pare că armonia plutește în aer, în trecut, familia vedetei nu a fost de acord cu relația dintre ea și prezentatorul de la Neatza. Chiar dacă până acum cei doi nu au făcut publice astfel de informații, modelul a dezvăluit faptul că mama sa nu și-a dorit ca această relație să se concretizeze, însă, în prezent, femeia a ajuns să-l adore pe Dani Oțil.
„Mama mea nu a fost inițial de acord când i-am zis că mă văd cu Dani Oțil. Acum este mai întâi Dani și pe urmă eu.”, a declarat Gabriela Prisăcariu, potrivit cancan.
Citește și: Ce a pățit Gabriela Prisăcariu, după ce a născut. Abia acum s-a aflat: „Plângeam când nu mă vedea nimeni”
Chiar dacă fiecare femeie își proiectează nunta ideală, de la fiecare mic detaliu care trebuie să fie pus la punct, Gabriela Prisăcariu spune că, în cazul ei, totul a fost mai mult decât a visat vreodată. Vedeta este absolut încântată de cum a ieșit întregul eveniment, ba chiar și-a exprimat părerea și despre socrii săi, pe care îi consideră niște oameni minunați.
„Nu, a fost nunta mai mult decât cea visată. Nu mi-am imaginat niciodată cum o să fie nunta mea pentru că nu voiam să mă mărit și atunci a fost mai mult decât am visat eu, iar părinții lui Dani sunt niște oameni absolut minunați”, a mai dezvăluit aceasta.
Chiar dacă cei doi au decis să facă marea petrecere anul acesta, ei formau în acte o familie de anul trecut, când au organizat cununia civilă. Deși pentru ei totul s-a desfășurat conform planului, iar cununia religioasă nu a reprezentat o necesitate, la vremea aceea, mama prezentatorului de la Antena 1 a fost extrem de supărată din cauza faptului că aceștia nu au decis să-și unească destinele și în fața lui Dumnezeu. În acest sens, încă de pe vremea aceea, Dani Oțil i-a promis femeii că va avea loc curând și oficializarea religioasă, care s-a organizat anul acesta, înainte de marea petrecere.
„Mă bucur tare că s-au căsătorit și la biserică. Eu chiar m-am certat cu Dani după ce au fost la Primărie și i-am reproșat că trebuia să se cunune și în fața lui Dumnezeu, cu Gabriela. Mi-a promis atunci: „O să vezi că o să facem nuntă și la biserică”, a dezvăluit Dorina Oțil, pentru Cancan.
Și nașul Tinu Vidaicu a fost extrem de fericit, pentru că nunta fastuoasă a avut, în final, loc.
„M-am bucurat mai ales pentru Gabriela pentru că și dorea mult. Am așteptat acest moment, pentru că-l știu pe Dani de mult timp. (...) Oricum la ultimele nunți la care am fost, nu s-a mai întâmplat asta (n.r. furtul miresei). Cred că această tradiție va dispărea.”, a declarat Tinu Vidaicu, pentru sursa precizată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News