Petruța, mama lui Alin Gabriel Matei, fiul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian, a răbufnit după ce fiul său a fost aspru criticat de mai mulți internauți. Totodată, femeia a făcut și o serie de acuzații la adresa lui Constantin Enceanu.
Alin Gabriel Matei, un tânăr cântăreţ a devenit fiul spiritual al lui Petrică Mîţu Stoian, pe care l-a susținut necondiționat în carieră și care i-a dat cele mai prețioase sfaturi. Tânărul este devastat de moartea celui pe care îl considera tată. Acesta nu crede că cel care i-a fost alături necondiționat nu mai este printre noi. Petruța, mama lui Alin Gabriel a răbufnit pe rețelele de socializare. Femeie a mărturisit că este sătulă de toți cei care îi jignesc fiul și care îl acuză că i-a furat repertoriul lui Mîțu Stoian. Acesta a precizat faptul că Alin Gabriel vrea doar să păstreze vii amintirile cu regretatul artist și să îi cânte melodiile la evenimente. Mai mult decât atât, Petruța a subliniat faptul că Petrică Mîțu Stoian i-a dat fiului ei negativele pieselor lui, pentru a le putea cânta.
”Dragi prieteni,
CITIȚI CU MARE ATENȚIE!!!
Am văzut și citit de doua luni și ceva, comentarii răutăcioase și acuzații aduse copilului meu Alin Gabriel Matei Oficial și m-am tot gandit dacă sa răspund sau nu,
ei bine, s-a ajuns cu acuzațiile mult prea departe și anume: “l-ai băgat in mormânt și acum râzi” și la amenințări de genul: “ai sa vezi tu pe parcurs cine sunt eu”, sunt doar câte un exemplu din toate răutățile, acuzațiile și amenințările aduse copilului.Repertoriu: legat de acest aspect Alin a ales sa își facă propriul repertoriu cu cântece oltenești (nu cred ca zona Olteniei aparține vreunui artist și nu mai are altcineva voie sa cante aceasta zona), are albumul in lucru la Chișinău, la Maestrul Nicolae Botgros și Orchestra Lăutarii, așa ca vreau sa se liniștească cârcotașii ca nu ii va lua piesele și repertoriul regretatului Petrică Mîțu Stoian, doar un singur lucru va face cu siguranța, va cânta din piesele Maestrului pentru a-i păstra memoria vie”, a spus mama lui Alin Gabriel.
Mama lui Alin Gabrie, acuzații grave la adresa lui Constantin Enceanu
Totodată, mama lui Gabriel a mărturisit că Petrică Mîțu Stoian și-a rugat colegii de breaslă să îl ajute pe fiul său, însă nimeni nu a făcut asta. Femeia l-a criticat dur și pe Constantin Enceanu pentru declarația controversată la adresa bunului său prieten, prin care consideră i-a pătat imaginea lui Petrică Mîțu Stoian: ”Mi-au plăcut prea mult femeile ca să trec la bărbați”.
„Diferența între Maestru și acești “asa zisi prieteni” este ca Maestru a fost OM, nu a uitat de unde a plecat și a ajutat mulți copii și oameni neașteptând nimic in loc, iar ceilalți au uitat de OMENIE, de unde au plecat și cine i-a ajutat.Dle dacă erați prieten cu adevărat nu făceați asemenea declarații indiferent de ce vorbe va ieșise, punându-l pe Maestru intr-o situație urâta. Maestrul Petrică Mîțu Stoian va rămâne unic, nimeni nu ii va lua locul și nici nu se va ridica la valoare lui”, a mai spus femeia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News