Invitată în studioul DC News, Mariana Badea, profesoara de Limba și literatura română apreciată de elevi, a împărtășit o întâmplare amuzantă din cariera sa, legată de un fost elev care, în timp, a trecut printr-o transformare neașteptată.
Publicitate
„Am avut un elev foarte simpatic, pe care l-am îndrăgit mult. În clasa a IX-a, le-am explicat elevilor mei care sunt așteptările mele — ‘asta, asta și asta’. Le-am spus că dacă respectă aceste cerințe, ne vom înțelege foarte bine. Apoi i-am întrebat dacă au vreo obiecție sau dacă vor să adauge ceva”, povestește profesoara.
Unul dintre elevi, despre care vorbește cu multă căldură, a ridicat mâna și a spus: „Doamnă, eu oricât de mult aș ști, să nu-mi dați mai mult de șapte-opt...”
„L-am întrebat de ce nu vrea note mai mari. Iar el mi-a răspuns: ‘Pentru că nu vreau să-mi învăț părinții cu note mari.’ Se numea Florin și era fiul unui medic. Acum și el este medic”, adaugă Mariana Badea.
Dar întâmplările amuzante nu s-au oprit aici. Profesoara povestește și despre pasiunea elevului pentru manele, un gust pe care l-a observat la început: „Asculta manele, și l-am întrebat: ‘Bine, dar la nivelul tău intelectual, cum poți asculta manele? Versurile sunt agramate, cu dezacorduri’. Iar el mi-a răspuns: ‘Nu, doamnă, astea nu sunt versuri, sunt texte!’”
După câțiva ani, Mariana Badea a primit o veste surprinzătoare de la fostul ei elev: „Îmi scrie și-mi spune că nu mai ascultă manele. Mai mult, mi-a spus că a rupt multe fișe ale pacienților. L-am întrebat ce a avut cu ele, iar el mi-a răspuns: ‘Scriau asistentele fără cratimă!’”
„Mi-a povestit că le-a spus: ‘Mai bine scriu eu fișele, voi faceți-mi o cafea și am rezolvat!’”, povestește cu amuzament profesoara.
„Sunt foarte drăguți copiii, credeți-mă. Nu sunt doar vorbe în vânt. Chiar sunt minunați și foarte distrați!”, încheie Mariana Badea, subliniind legătura specială pe care o are cu elevii săi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News