Mama Oanei Roman va fi supusă unei intervenții chirurgicale din cauza unei probleme cu care se confruntă și care s-a agravat.
Oana Roman este urmărită de ghinioane chiar și în noul an, iar probleme par să nu se mai termine. După ce ea și soțul ei, Marius Elisei au ales să meargă pe drumuri separate, acum o altă problemă a apărut în viața vedetei. Mama acesteia a ajuns în urmă cu câteva zile pe mâna medicilor din cauza unor probleme de sănătate cu care se confruntă.
„Am adus-o pe mama să o internez. Sper să fie totul bine. Eu am mare încredere în doctorii de aici unde mi-au salvat și mie viața acum niște ani. De atunci avem abonament și toți ne tratăm.”, spunea Oana Roman în urmă cu câteva zile pe rețelele de socializare.
Mama Oanei Roman va fi operată!
Deși mama Oanei Roman trebuia să fie externată, aceasta va mai rămâne câteva zile în spital, deoarece va fi supusă unei intervenții chirurgicale. Anunțul a fost făcut de Oana Roman, care s-a filmat în timp ce mergea la spitalul unde mama ei este internată, pentru a-i duce câteva medicamente. Aceasta a mărturisit faptul că mama ei, Mioara Roman va fi supusă unei operații pentru a i se scoate colecistul, problemă cu care se confrunta de mai mult timp.
„Am zis că astăzi nu ies din casă pe frigul ăsta îngrozitor, dar a trebuit să ies, pentru că trebuie să mă duc la mama la spital să-i duc medicamentele. Din păcate, ea nu a fost externată astăzi sau ieri, cum credeam. Din păcate, va mai sta câteva zile la spital pentru că va suferi o intervenție laparascopică pentru a i se înlătura colecistul, pentru că avea această problemă și devenise urgentă”, a spus Oana Roman pe rețelele de socializare.
Oana Roman le-a povestit fanilor că, din păcate nu a reușit să-și mai vadă mama de când aceasta s-a internat, însă este convinsă că totul o să fie bine.
„Trebuie să mă duc să îi duc pastilele, pentru că are un tratament pe care cei de la spital nu i-l pot da în întregime. Mă duc să îi las pastilele jos la recepție. Nu am voie să intru să o văd, nu am văzut-o de miercuri, n-o să o pot vedea nici când se va opera, nici după ce se va opera, dar știu că totul o să fie bine”, a spus vedeta la InstaStory.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News