Mara Bănică a trecut prin momente de coșmar, după ce i-a luat foc mașina, în frafic.
Mara Bănică a tras o sperietură soră cu moartea, după ce mașina sa a luat foc, în timp ce se afla în traficul infernal din București. Vedeta nu își explică cum a fost posibil acest lucru, având în vedere faptul că mașina este foarte bună și are toate reviziile la zi.
Vedeta este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu fanii tot ce se întâmplă în viața ei. De data aceasta, Mara Bănică le-a povestit fanilor săi despre sperietura pe care a luat-o, după ce mașina sa a luat foc, din senin. Acesta a mai ținut să precizeze că ziua de 13 februarie a fost pentru ea cu 17 ceasuri rele, având în vedere situația prin care a trecut.
”Marți, 13 februarie, 17 ceasuri rele la mine... Am făcut un story mai devreme, mi-a luat foc mașina. Mi-a luat foc mașina undeva în București, m-am speriat foarte tare. Mi-a luat foc din senin, nu am niciun fel de explicație de ce s-a întâmplat asta pentru că este o mașină bună, cu toate reviziile la zi, e inexplicabil. E absolut inexplicabil!”, este un alt mesaj publicat de vedetă, în online.
În urmă cu două luni, Mara Bănică și-a luat inima în dinți și a apelat la medicul estetician, pentru a-și face o serie de intervenții la nivelul feței. Astfel, fără să stea prea mult pe gânduri, vedeta a optat pentru un lifting total cervico-facial, o blefaroplastie superioară și un lip lift. La scurt timp după intervenție, Mara Bănică le-a arătat cum arată fața ei, însă, în loc de aprecieri, vedeta a fost criticată dur de către internauți.
„Asta e fața mea încă bombardată, un pic umflată și așa mai departe. Hai să vă spun un lucru, nu este foarte plăcut nici să te prindă paparazzi cu fața extrem de umflată și bumbăcită și vai de capul tău. Adică n-a fost cel mai plăcut lucru din viața mea, dar asta-i situația.
În ceea ce îi privește pe cei care tot spun că «Domnule, vai, ce schimbare!». Nu e, măi, tot eu sunt. Îmbunătățită, e adevărat. Cred că întotdeauna am fost asumată și am recunoscut orice intervenție mi-am făcut atunci când am fost întrebată și da, cred că la 50 de ani oricine își dorește să arate bine și există intervenții care te pot îmbunătăți fără să devii vulgar, fără să devii la fel ca alții”, le-a spus Mara Bănică internauților, pe rețelele sociale, la scurt timp după intervențiile estetice.
„Depinde de ceea ce îți faci și ce tip de lifting vrei. Eu am un lifting total cervico-facial și atunci a costat 10.000 de euro. Pe lângă el, mi-am făcut o blefaroplastie superioară și un lip lift. Astea mi le-a dat la un gen de pachet cu 3.000 de euro, deci am dat 13.000. Există persoane care au nevoie doar de mini-lifting, adică nu te taie și prin păr, îți întinde doar la obraji, sau au nevoie de lifting de gât sau blefaro, nu sunt toate cazurile la fel.”, a declarat Mara Bănică, pentru wowbiz.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News