Mara Bănică și-a internat mama în spital. Vedeta a făcut dezvăluiri cutremurătoare.
Mara Bănică trece prin momente grele, după ce mama sa a ajuns de urgență la spital, din cauza unor probleme de sănătate. Cea care i-a dat viață a fost internată chiar în secția în care a fost internat și regretatul ei tată.
„Ironia sorții, mama a trebuit să se interneze exact pe Secția de unde tatăl meu avea să vorbească cu mine la telefon pentru ultima oară, acum 3 luni… Emoția a fost mare și pentru mama și pentru mine. Mai greu, sigur, pentru mama, dar nu-mi arată. Vrea să pară o stâncă. Și reușește”, a scris vedeta pe rețelele de socializare.
Mara Bănică este sigură că mama ei va trece peste această perioadă grea. Totodată, vedeta este liniștită, deoarece știe că este pe mâini bune, iar medicii sunt foarte atenți cu pacienții.
„Ea este medicul Adriana Drăghici. Am cunoscut o pe holurile de la Floreasca acum două zile. Atât de grijulie și de bună, încât sper că anii care vor trece peste ea să nu- i distrugă empatia și nici răbdarea. Să nu se plafoneze niciodată cu atosuficiența unor medici care au văzut prea multe și uită să zâmbească unui pacient”, a mai adăugat aceasta.
Mara Bănică a mărturisit că a avut un accident de mașină grav, în urma căruia a rămas cu sechele. Totodată, vedeta a precizat că acela a fost momentul în care și-a făcut primul implant mamar.
„Am avut un accident de mașină destul de grav, care s-a soldat, printre altele, cu ruperea coastelor pe partea stângă. Am fost în comă cu șanse 1% de a trăi! Asta în 2003. Fusesem la războiul din Irak și primisem cadou de la postul la care lucram atunci o mașină. Cert e că am apucat să merg cu ea cam o lună și m-am înfipt cu ea într-un stâlp, din cauza unei gropi din orașul ăsta minunat numit București.
De aceea mi-am făcut prima intervenție, pentru că, având totul rupt pe partea stângă, mușchiul meu s-a rupt și el și era ceva absolut inestetic. Prima dată mi-am făcut în 2017 și după am tot revenit”, a mai spus vedeta în emisiunea lui Cătălin Măruță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News