Actriţa Margot Robbie a reacţionat după ce ea şi regizoarea Greta Gerwig au fost omise din listele de nominalizări la două categorii majore pentru premiile Oscar, informează PA Media/dpa joi.
„Nu ai cum să te simţi tristă când ştii că eşti atât de binecuvântată'', a spus vedeta australiană, în vârstă de 33 de ani, după ce a ratat o nominalizare în categoria ''cea mai bună actriţă'', dar i-a luat apărarea lui Gerwig, care a fost omisă din categoria ''cel mai bun regizor''.
„Evident, cred că Greta ar trebui să fie nominalizată ca regizor'', a spus actriţa, cu prilejul unei mese rotunde organizate de sindicatul SAG-AFTRA.
„Ceea ce a realizat ea, se întâmplă o singură dată în carieră, o singură dată în viaţă. Chiar a realizat ceva. Dar a fost un an incredibil pentru toate filmele''.
„Am plecat la drum ca să realizăm ceva care va schimba cultura, va afecta cultura, va avea un impact, şi am realizat deja o parte din asta, mai mult decât am visat vreodată că se va întâmpla''.
„E cu adevărat cea mai mare recompensă care ar putea ieşi din toate astea''.
Robbie a spus că este „mai mult decât extaziată” că „Barbie”, care a înregistrat un succes de box-office impresionant vara trecută, a obţinut opt nominalizări la Oscar, inclusiv în categoria „cea mai bună actriţă în rol secundar”, pentru America Ferrera, care interpretează rolul Gloria, şi pentru „cel mai bun actor în rol secundar'', nominalizare obţinută de Ryan Gosling, care îl interpretează pe Ken.
Gerwig nu a fost nominalizată pentru „cel mai bun regizor”, dar a fost nominalizată, alături de soţul ei, Noah Baumbach, pentru cel mai bun scenariu adaptat, în timp ce Robbie a ratat nominalizarea pentru ''cea mai bună actriţă'', în schimb a obţinut recunoaştere ca producătoare a unui film nominalizat pentru ''cel mai bun film''.
Anterior, Gosling a vorbit despre dezamăgirea pe care a simţit-o după ce Gerwig şi Robbie au fost omise în categoriile individuale.
„Nu există Ken fără Barbie şi nu există filmul Barbie fără Greta Gerwig şi Margot Robbie, cele două persoane cărora le datorăm acest film istoric, apreciat la nivel global'', a spus el, potrivit Agerpres.
„Nu ar fi fost posibilă premierea cuiva pentru acest film fără talentul, hotărârea şi geniul lor'', a mai spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News