În ultima perioadă, Mario Fresh se confruntă cu problemele de sănătate. Artistul le-a mărturisit fanilor ca a ajuns din nou pe mâna medicilor.
Problemele de sănătate se țin în lanț de Mario Fresh. Artistul a ajuns din nou pe mâna medicilor. Acesta le-a mărturisit fanilor, pe rețelele de socializare, că a ajuns din nou la o clinică din cauza durerilor la spate.
''Am venit la clinică și sunt aici cu medicul, care pot să spun că este salvarea mea. Urmează să facem niște infiltrații, ca să mai relaxăm spatele'', a declarat Mario Fresh pe pagina sa personală de socializare.
În urmă cu ceva timp, artistul le-a mărturisit fanilor că s-a confruntat multă vreme cu problemele la nivelul spatelui, ajungând de mai multe ori pe mâna medicilor.
„Sunt foarte fericit. După aproape cinci ani de stat cu niște dureri imense și niște arsuri pe partea asta lângă cervicală și trapez, astăzi e prima oară când e foarte relaxat băiatul ăsta, e super moale și nu mă mai doare. M-a durut atunci, pe momentm dar acum mă simt foarte bine”, transmitea Mario Fresh pe rețelele de socializare.
Mario Fresh nu are planuri de nuntă cu Alexia Eram
Mario Fresh și Alexia Eram au avut parte de multe despărțiri și împăcări de-a lungul timpului, dar cu toate astea au reușit să treacă peste toate problemele împreună. Chiar dacă fanii au fost puși pe jar în ultimele zile, după ce pe internet a circulat o fotografie în care Mario Fresh se sărută cu Mira, totul a fost lămurit de cei doi, care au dezvăluit că imaginea era din cadrul unui videoclip muzical, pe care l-au lansat zilele trecute.
Mario Fresh a fost întrebat dacă are planuri de căsătorie cu Alexia Eram, iar spre surprinderea tuturor, răspunsul a fost unul negativ. Artistul susține că este mult prea devreme pentru astfel de planuri. În plus, Mario Fresh a făcut o dezvăluire inedită, în casa Andreei Esca se vorbește doar franceză, ceea ce îl pune de multe ori în dificultate pe cântăreț, care nu vorbește această limbă.
„Încă nu e soacra mea, pentru că nu suntem căsătoriți. Nu vreau să mă căsătoresc momentan. De ce să fac asta?! (…) Am tremurat vreo jumătate de an. Nu îmi era atât de frică de Andreea, cât îmi era frică de domnul Alex. Vorbesc franceză în casă și eu nu înțeleg nimic. Asta e limba care se vorbește în casă. El e francez, iar copiii au făcut școala în franceză. Nu m-am apucat să învăț franceză”, a declarat Mario Fresh în cadrul unei emisiuni TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News