Opera Comică pentru Copii (OCC) anunță începerea noii stagiuni, care promite să fie una dintre cele mai captivante și diverse de până acum.
Ca de obicei, toate spectacolele stagiunii, până în luna iunie 2025, sunt programate deja și biletele și abonamentele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro. Astfel, părinții își pot organiza programul din timp pentru a se bucura împreună cu familia de spectacol.
Noua stagiune debutează cu mult așteptatul musical „Matilda”, care revine pe scena Operei Comice pentru Copii în luna septembrie, cu 15 reprezentații ce vor încânta publicul de toate vârstele. În regia lui Emil Pantelimon, musicalul produs sub licență internațională a cucerit inimile spectatorilor cu o poveste emoționantă și muzică vibrantă, iar această revenire este un prilej de bucurie pentru toți iubitorii de spectacole de calitate.
La celelalte săli ale OCC – Salonul Mozart și Sala UnderGrant – se joacă în luna septembrie spectacolul „Poveste magică”, conceput și prezentat de Bogdan Muntean, iar pentru cei mai mici spectatori, în premieră la sediu, „Bubu la mare”. Spectacol senzorial ce continuă seria Bubu, în regia Andreei Soare și a Irinei Furdui, „Bubu la mare” a avut premiera națională în luna august, la Constanța, în cadrul SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, unde Opera Comică pentru Copii a participat cu cinci titluri, jucate pe trei scene, spre bucuria celor 4000 de spectatori prezenți în perioada 14-23 august la mare. De asemenea, de la Constanța revine pe Scena Mare a instituției și baletul „Don Quijote”, programat la începutul lunii octombrie.
Proiecte educative pentru copiii de toate vârstele
Opera Comică pentru Copii continuă dezvoltarea proiectelor de educație pentru copiii de toate vârstele, iar din septembrie revin unele dintre cele mai așteptate programe organizate de instituție.
Atelierele „Micul Artist”: într-o lume în care educația formală nu reușește întotdeauna să se adapteze rapid la nevoile în continuă schimbare ale copiilor, Atelierele „Micul Artist” oferă o soluție remarcabilă. De 8 ani, aceste ateliere contribuie la stimularea creativității, gândirii critice și abilităților de comunicare ale copiilor, oferindu-le totodată un mediu sigur unde își pot descoperi și dezvolta pasiunile. Programul propune o ofertă generoasă de cursuri, de la muzică și balet, la actorie, pictură, până la șah și astronomie. Cu 45 de ateliere diferite, fiecare copil poate găsi ceva care să-i trezească interesul și să-l motiveze să învețe altfel. Înscrierile sunt disponibile pe site-ul proiectului, ateliereocc.ro, grupele se formează în luna septembrie, iar cursurile încep în luna octombrie.
Atelierele BUBU – Muzică; Joacă și Emoții: OCC le oferă copiilor până în 3 ani prilejul de a explora, într-un mod relaxat, cald, jucăuş şi perfect adaptat nivelului lor cognitiv şi emoţional, o largă paletă de experienţe: emoţiile, instrumentele şi sunetele muzicale, propria creativitate, motricitatea, dar şi competenţele fizice. Toate ghidate de specialişti certificaţi şi cu experienţă în domeniu. Atelierele sunt programate în diminețile de luni și marți, iar biletele sunt disponibile pe bilete.ro. În plus, la final de septembrie începe festivalul „Bebe Fest”, dedicat celor mai mici spectatori, cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani. Evenimentul include activități special gândite pentru a stimula creativitatea și dezvoltarea celor mici într-un mediu plin de veselie și siguranță.
Opera Comică pentru Copii rămâne devotată misiunii sale de a aduce bucurie, educație și artă de cea mai înaltă calitate în viața copiilor și familiilor din București și nu numai. OCC este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, „Aventura Parc”, „Abonamente” sau „Voluntariat”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News