„Matilda”, un musical de succes la Opera Comică pentru Copii. Felicia Filip laudă performanța spectacolului: „S-a întâmplat un lucru în premieră” / Video

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: Felicia Filip, Spectacola
EXCLUSIV
Descriere foto: Sursa foto: Felicia Filip, Spectacola

Musicalul „Matilda” a avut un impact semnificativ la Opera Comică pentru Copii. Felicia Filip, director instituției, a spus în exclusivitate pentru Spectacola că, în cadrul ultimei reprezentații, s-a realizat o premieră.

„Matilda” a fost un succes răsunător, apreciat de UNITER, care a acordat anul trecut spectacolului premiul pentru coerență și consistență în programele de educație prin artă destinate tinerilor. Anul acesta, spectacolul „Matilda” a fost selectat pentru a fi prezentat în cadrul Festivalului Național de Teatru, un eveniment de mare amploare în plină desfășurare.

Te-ar putea interesa și: Feliciei Filip nu i-a venit să creadă cu cine s-a întâlnit la Târgul Vrăjitoarelor: „Într-un târziu am realizat cine e mama” / Video

„Matilda”, un spectacol de succes la Opera Comică pentru Copii. Felicia Filip laudă succesul musicalului: „S-a întâmplat un lucru în premieră”

Invitată în platoul Spectacola, Felicia Filip ne-a mărturisit că un aspect remarcabil al ultimei reprezentații, desfășurată pe 23 octombrie, a fost prezența unui public special format din copii cu dizabilități de comunicare și auz. Opera Comică pentru Copii a avut personal pregătit să utilizeze limbajul român al gesturilor, explicând atât muzica, cât și povestea spectacolului, fiind o premieră în acest sens.

„Matilda este cel mai recent spectacol de musical. Abia am încheiat seria de spectacole. Bucuria cea mare este că anul acesta se repetă o stare de surpriză, ce ne-a fost făcută de UNITER. Opera Comică pentru Copii a primit anul trecut din partea UNITER premiul pentru coerență și consistență a programelor de educație prin artă, oferite tinerilor de Opera Comică pentru Copii.

De asemenea, am avut un spectacol care a fost selectat pentru a primi un premiu. Anul acesta, în cadrul Festivalului Național de Teatru, care este în plină desfășurare, spectacolul Matilda a fost la rândul lui selectat. Un ultim spectacol din seria din această stagiune a fost pe 23 octombrie, în cadrul Festivalului Național de Teatru.

Aici, la acest spectacol, s-a întâmplat un lucru în premieră. O foarte mare din spectatori a fost formată din copii cu un anume soi de dizabilități, cei care nu pot comunica și nu aud. Am avut personal care a venit prin limbajul român al gesturilor. A explicat muzica și povestea în sine care s-a desfășurat la Opera Comică pentru Copii. A fost o premieră în premieră”, a spus Felicia Filip, în exclusivitate pentru Spectacola.

Te-ar putea interesa și: „Lacul Lebedelor”, premieră la Opera Comică pentru Copii. Felicia Filip dezvăluie detalii exclusive despre spectacol

„Trebuie să avem atitudinea normalității și spre aceste grupuri, să-i tratăm ca și când ar fi la fel ca noi”

Felicia Filip a subliniat importanța acestei inițiative, evidențiind că scopul este de a oferi o experiență de neuitat acestor copii și de a promova o atitudine de normalitate față de toate grupurile. 

„Așadar, am făcut cu această ocazie starea de fericire pe care am dăruit-o acestor copii cu dizabilități. Noi oamenii normali trebuie să avem atitudinea normalității și spre aceste grupuri, să-i tratăm ca și când ar fi la fel ca noi. Așa se întâmplă la Opera Comică pentru Copii”, a mai precizat Felicia Filip, în exclusivitate pentru Spectacola.

 

Vezi emisiunea integrală în materialul video de mai jos:

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Valentina Miu | Categorie: Teatru - Opera


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel