Maurice Munteanu a oferit prima reacție, după ce a fost jignit de Dana Budeanu.
Dana Budeanu, una dintre cele mai controversate personaje din media românească, pare că nu mai ține cont de nicio limită și își spune părerile tare și răspicat, indiferent de reacțiile negative și de hate-ul care ar putea să apară ulterior. De-a lungul timpului, vedeta a pus la zid mai multe persoane publice de la noi din țară, iar de data aceasta, cel vizat este chiar Maurice Munteanu, jurat în cadrul emisiunii „Bravo, ai stil!”. Aceasta a postat un mesaj public, unde i-a adus mai multe jigniri acestuia, fără niciun pic de menajament.
„Băi feshânistule pitic vezi că ți-a rămas capu mare dă la Ozămpic! Lasă-ne cu sonsonsontimetră și cu harnelile despre înalta societate. Vezi că ți-ai tras perete în garsonieră, Mariusică din Militari. Lasă-ne cu moda!”, a spus Dana Budeanu, potrivit click!.
Te-ar putea interesa și: Dana Budeanu, umilită de o profesoară, după ce s-a opus creșterii salariale: „Eu nu pot trăi cu 3000 de lei pe lună”
Se pare că aceste vorbe au ajuns rapid și la urechile lui Maurice Munteanu, care însă pare că nu este foarte afectat de remarca făcută de criticul de modă. Mai mult, acesta a ales să o umilească public pe vedetă și să spună că nu știe cine este Dana Budeanu, când a fost rugat de reporteri să le ofere o reacție cu privire la declarațiile acesteia.
„Nu cunosc personajul. Nu mă interesează”, a declarat acesta.
Majoritatea persoanelor publice au trecut, de-a lungul timpului, prin ochii Danei Budeanu. Nici Gina Pistol nu a scăpat, însă, cu toate acestea, îndrăgita prezentatoare TV nu s-a arătat a fi foarte afectată de vorbele acesteia, ba chiar o consideră a fi o femeie foarte inteligentă. Probabil acest lucru este destul de rar întâlnit, întrucât aceasta a adunat foarte mult hate, prin intermediul postărilor făcute fără niciun fel de perdea și fără să țină cont de nicio limită.
„Dana Budeanu e simpatică, e o femeie foarte mișto, e smart. Are așa un umor… N-am fost eu de acord cu o chestie pe care poate nu a zis-o legată de mine… Eram la început cu Andrei și a făcut ea o postare. M-am simțit vizată, dar este o femeie smart și simpatică”, a mărturisit Gina, în podcastul lui Horia Brenciu.
Se pare că nu doar actuala lui Smiley a fost vizată, ci și fosta iubită, Laura Cosoi. Dana Budeanu a fost profund dezamăgită de alegerea făcută de aceasta în materie de încălțăminte, criticând în modul caracteristic sandalele purtate de celebra actriță.
„Tu mai ții minte cum erai când erai cu Smiley? Erai bine rău de tot! Pentru mine, care te cunosc, să te văd în langoșii ăia în picioare?
Alea nu sunt sandale, sunt ceva inventat special să distrugă porcine. N-ai cum sa porți așa ceva!”, a spus Dana Budeanu, în urmă cu ceva timp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News