Medana Oprea, soția lui Alin Oprea, a făcut mai multe dezvăluiri despre relația cu artistul, dar și despre fosta soție a acestuia, Larisa Uță, femeia cu care au avut un scandal imens de curând.
Invitată în cadrul emisiunii „În Oglindă”, Medana Oprea, soția solistului trupei Talisman, Alin Oprea, a vorbit despre relația cu artistul, dar și despre disputa pe care cei doi au avut-o cu fosta parteneră a acestuia, Larisa Uță.
Medana Oprea a mărturisit că soțul ei nu i-a vorbit despre infidelitățile Larisei Uță la începutul relației, ci doar după o perioadă de șapte luni. De asemenea, ea a menționat că a fost impresionată de povestea de viață a lui Alin Oprea, acesta crescând fără tată și fiind profund afectat de acest aspect. Când s-au cunoscut, Medana a simțit că ar putea să îi ofere sprijinul de care are nevoie, deși era conștientă că va fi foarte dificil.
„În primele două săptămâni de relație, el nu și-a blamat soția pentru că s-ar fi simțit prost ca bărbat. Mi-a povestit despre infidelitățile ei abia după șapte luni. La început, mi-a spus că a crescut fără tată, iar asta m-a impresionat cel mai mult. Am fost profund emoționată când mi-a spus cu lacrimi în ochi că toți copiii aveau un tată la școală, doar el nu. În acel moment, povestea lui de viață m-a atins atât de mult, încât am simțit că eu aș putea să îi ofer acel rol de sprijin pe care el nu l-a avut niciodată. Știam că este o misiune foarte dificilă, pe care puteam să mi-o asum sau să o refuz”, a declarat Medana Oprea.
Te-ar putea interesa și: Războiul dintre Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp continuă. Artista a făcut acuzații dure la adresa fostului soț: „Am decis să fac demersuri legale”
Medana Oprea a vorbit și despre fosta soție a lui Alin Oprea, Larisa Uță. Femeia a mărturisit că aceasta a rămas blocată în trecut și că nu a conștientizat că ea și artistul au divorțat. Mai mult decât atât, Medana Oprea a declarat că Larisei Uță i-ar fi fost greu să își ia viața în propriile mâini și să fie pe cont propriu, după ce a avut tot confortul lângă Alin Oprea timp de 23 de ani. În plus, ea a precizat că sunt foarte multe femei care nu reușesc să depășească anumite momente din viața lor și își fac singure rău, rămânând agățate de trecut.
„Uneori am momente de furie, când mă simt șicanată, pentru că este firea noastră umană să ne mai enervăm. Pe de altă parte, mă pun în pielea ei și îmi dau seama că este foarte dificil să te desprinzi de un om alături de care ai avut tot confortul necesar timp de 23 de ani. Este greu să-ți iei viața în propriile mâini, să-ți cauți un loc de muncă, să fii pe cont propriu și să-ți câștigi proprii bani. Mai ales atunci când ajungi la o anumită vârstă. Cred că ea nu a reușit să facă trecerea după divorț și nu a acceptat că este divorțată de Alin Oprea. Sunt multe femei care rămân agățate în trecut și își fac foarte mult rău”, a mai spus Medana Oprea, în cadrul emisiunii „În Oglindă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News