Meghan Markle nu ar fi deloc de acord ca soțul ei să se întoarcă în țara natală.
După ce recent au apărut în presă mai multe informații potrivit cărora Prințul Harry și-ar dori extrem de tare să se întoarcă în Marea Britanie, locul său natal, un expert a declarat pentru ok.co.uk faptul că dorința sa de a-și relua vechea viață și vechile conexiuni nu este privită cu ochi prea buni de către soția sa, Meghan Markle.
Mark Boardman a declarat, astfel, că ducele de Sussex „tânjește” după prietenii săi de odinioară și că i-ar plăcea să aibă o casă în Londra. Tot el spune însă că Meghan, soția și mama copiilor săi, vrea ca el să lase în urmă acest capitol și să-și continue traiul alături de familia sa, în America.
„Viața socială a prințului Harry s-a schimbat în mod notabil în ultimul deceniu. El pare să se fi distanțat de prietenii săi din facultate și nu are o reședință permanentă în Marea Britanie. În timpul vizitelor sale la Londra, el locuiește de obicei în hoteluri și evită aparițiile publice. Fără îndoială, prințul Harry tânjește după vechile sale prietenii.”, spune Mark Boardman.
Mai mult, acesta a adăugat și faptul că dacă ar veni frecvent din California la Londra pentru a se întâlni cu prietenii, Harry ar trebui să petreacă timp departe de soția sa și de copiii lor, Archie, în vârstă de patru ani, și Lilibet, în vârstă de doi ani, ceea ce ar putea să o înfurie destul de tare pe soția sa.
„Meghan este frustrată din cauza faptului că Harry își vrea înapoi vechea viață. Ea îl iubește pe Harry, dar vrea să scoată la iveală partea cea mai bună din el. Astfel, ea este destul de clară cu privire la rolurile pe care ar trebui să le aibă împreună (n.r. în viața de familie) și încearcă să lucreze mai bine împreună la diferite proiecte. Oamenii sunt nerăbdători să asiste la un Harry transformat, mai degrabă decât la o întoarcere la stilul său de viață anterior de petrecăreț, care ar putea duce la o atenție mediatică nedorită.”, continuă să dezvăluie Mark Boardman.
S-a aflat faptul că Harry și-a dorit o casă în țara sa natală după ce a părăsit Frogmore Cottage de pe domeniul Windsor. Mai mult, s-a vorbit și despre faptul că regele ar putea lua în considerare posibilitatea de a închiria una dintre reședințele regale ducelui și ducesei de Sussex, o afirmație negată între timp de Palatul Buckingham.
Deși încă nu și-a găsit o proprietate peste ocean, ceea ce îl va face probabil pe Harry să se întoarcă în Marea Britanie sunt „relațiile sale puternice” cu „prietenii din copilărie”. Cu toate acestea, Mark a adăugat că i-ar fi „greu să o convingă pe Meghan că are nevoie de un weekend între băieți la Londra, întâlnindu-se cu niște vechi prieteni de la Eton”.
„Este tânăr la suflet, dar are pe cineva care să-l țină sub control și să-i reamintească cine este și ce ar trebui să facă. În cele din urmă, i-ar plăcea 100% să aibă o locuință la Londra și i-ar plăcea să fie pe teritoriul regal, chiar dacă ar fi în Windsor sau într-unul dintre apartamentele din Palatul Buckingham. Dar acest lucru nu se va întâmpla.
Londra este locul unde se află toți prietenii adevărați ai lui Harry. Toți cei pe care îi cunoaște la Hollywood, nu sunt prietenii lui. Dar, în cele din urmă, Meghan vrea ca Harry să fie alături de ea pentru a o susține, pentru a avea grijă de copii și pentru a-și reface viața. Și orice lucru care merge înapoi îi va lua din aceste lucruri.”, continuă specialistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News