Îngerii trimit mesaje către Pământ, mesaje care să ne ajute să ne dăm seama că natura își urmează cursul său firesc, că suntem ghidați spre a deveni cea mai bună versiune a noastră și că până la urmă, suntem ființe spirituale într-un trup efemer.
Mesajele îngerilor pentru iunie-decembrie 2022
IUNIE
Îngerii ne transmit că e posibil să experimentăm ceva din punct de vedere fizic. Această trăire se poate manifesta fie prin prea multă energie pe care o simțim și pe care nu o putem controla, fie prea puțină energie și prea puține resurse interioare care nu ne lasă să ne ocupăm de ceea ce ne doream așa cum trebuie. Sfatul îngerilor este să ne întoarcem mereu privirea către natură și să ne căutăm acolo răspunsurile. Comunicarea cu natura este ceea ce ne va ajuta enorm în luna iunie a lui 2022.
IULIE
Chiar dacă s-ar putea să ne ia ceva timp pentru a ne întoarce la îmbrățișări, la contactul fizic pe care îl aveam, la felul în care ne purtam unii cu alții înainte de pandemie, îngerii ne încurajează ca pe tot parcursul lunii iulie să ne redefinim conexiunea cu ceilalți și să ne reapropiem de ei. E foarte important să știm că nu suntem aici pentru a fi singuri, ci pentru a ne dezvolta în cadrul comunităților. Îngerii ne spun că ușile ni se vor deschide și ne vom putea împlini dorințele cu ușurință, dar ținând cont de unitate, de ceilalți.
AUGUST
Și august arată că îngerii ne sunt aproape, dar că ne avem și unii pe alții și ar fi minunat să ne iubim, să trăim forme necondiționate de iubire deoarece ne-ar înălța. Vom fi mult mai puțin temători în august, vom simți nevoia de aventură, de ieșire, de exprimare puternică.
SEPTEMBRIE
Mesajul îngerilor în septembrie poate fi interpretat în direcția schimbărilor la nivel global. Suntem din ce în ce mai conștienți de faptul că în jurul nostru există multe lucruri pe care nu le putem controla, că suntem limitați de condiția umană. Însă avem mereu lumea noastră lăuntrică și dacă ascultăm cu atenție ce ne spune inima ne vom da seama că suntem ghidați tocmai către oportunitatea pe care o căutam. Însă, septembrie vine și cu o doză de retragere. Pe de altă parte, e mare nevoie atunci să ne amintim cine suntem cu adevărat și să stăm noi puțin pe loc dacă vedem că lucrurile se întâmplă prea repede, că timpul trece prea repede.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News