Mădălin Ionescu a transmis un mesaj îngrijorător, chiar după ce a anunțat că se confruntă cu unele probleme de sănătate care necesită investigații mai amănunțite, motiv pentru care a renunțat la emisiunea pe care o prezenta.
Anul 2025 nu a început tocmai bine pentru Mădălin Ionescu. Prezentatorul TV s-a confruntat cu câteva probleme de sănătate încă de la finalul anului trecut, iar acum a decis să investigheze mai amănunțit cauza, motiv pentru care nu va mai fi gazda emisiunii „Viața fără filtru”.
În ultimele zile ale anului 2024, Mădălin Ionescu a fost internat în spital din cauza unei pneumonii. Din fericire, prezentatorul TV a petrecut sărbătorile de iarnă alături de familie pentru că s-a simțit mai bine și a fost externat. Acum, el a postat un mesaj în mediul online prin care și-a exprimat îngrijorarea față de ce i s-a întâmplat de curând.
Te-ar putea interesa și: Lidia Buble, experiență neplăcută în vacanța din Vietnam. Ce a pățit artista: „Pur și simplu îmi e groază”
Pentru că un număr mare de persoane suferă de viroze în această perioadă, iar în China un nou virus s-a răspândit rapid, Mădălin Ionescu crede că este posibil ca și el să fi contactat virusul. Prezentatorul TV a mărturisit că în perioada în care medicii făceau investigații, nu reușeau să afle cauza care i-a declanșat pneumonia. Mai mult decât atât, el a precizat că nici în prezent nu s-a recuperat în totalitate, iar în cercul său de prieteni există multe cazuri de pneumonie. Totodată, Mădălin Ionescu a declarat că se teme pentru ce urmează și speră ca totul să fie doar o viroză de sezon, ci nu o nouă pandemie precum cea creată de Covid-19 în urmă cu câțiva ani.
Te-ar putea interesa și: Betty Salam, despre comparațiile cu Karmen Minune. Ce spune artista despre presupusa rivalitate dintre ele: „Suntem foarte diferite, extrem de diferite”
„E nebunie în China cu un nou coronavirus. De aceasta dată provoacă în primul rând pneumonii multe, severe pentru ca sunt deja destule decese. Povestea a izbucnit în Wuhan, oraşul cu laboratorul ( se putea altfel ?), Guangdong Sheng, Beijing Shi și Shanghai Shi ( conform unei informări a Ministerului Sănătății de la noi). Acum stau și mă gândesc dacă nu cumva am fost infectat cu acest nou factor patogen. Doctorii efectiv nu găseau cauza care mi-a generat pneumonia. Nici acum nu mi-am revenit integral pentru că am dese junghiuri în piept.
Aveți mare grijă! Printre rude și cercul larg de prieteni au fost multe cazuri de pneumonie, care debutează în doar câteva zile de la apariția simptomelor. Nu sunt medic, dar cred că se întâmplă lucruri. Din nou. Probabil că băieții care se ocupă cu marile jocuri planetare consideră că a trecut prea mult timp de la perioada când ne-au băgat în colivii. P.S. Mi-e teamă că acel coviduț a fost pistol cu apă pe lângă povestea asta! Sper să fie doar o sperietoare de sezon”, a scris Mădălin Ionescu, în mediul online.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News