METEO. ANM: Cod galben de vreme instabilă în nouă judeţe din sud, în cursul zilei de joi

Data publicării:
Sursa foto: unsplash, autor Josep Castells
Descriere foto: Sursa foto: unsplash, autor Josep Castells

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului şi instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul zilei de joi în zone din nouă judeţe.

Potrivit meteorologilor, până la ora 21:00, în sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei vântul va prezenta intensificări cu rafale în general de 55 - 65 km/h.

De asemenea, în Dobrogea şi în jumătatea de est a Munteniei instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (local rafale de 50 - 70 km/h) şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor fi de 20 - 25 l/mp, pe arii restrânse de 30 - 40 l/mp.

Meteorologii precizează că intensificări temporare ale vântului se vor semnala la nivel local şi în restul teritoriului, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură rafalele vor depăşi 70 - 80 km/h.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa.

Pentru zona Capitalei, prognoza de specialitate arată că, joi, vremea se va răci semnificativ faţă de zilele precedente, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade. În plus, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, relatează Agerpres. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vremea


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel