METEO. ANM: Cod portocaliu de averse şi furtuni în 13 judeţe, sâmbătă; Cod galben de vreme rea în jumătate de ţară, până duminică

Data publicării:
Sursa foto: unsplash, autor Shashank Sahay
Descriere foto: Sursa foto: unsplash, autor Shashank Sahay

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de averse şi instabilitatea atmosferică, ce vizează peste trei sferturi din ţară.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de sâmbătă, între orele 12:00 - 23:00, va fi Cod portocaliu de vreme rea în zone din 13 judeţe aflare în estul şi sud-estul Transilvaniei, cea mai mare parte a Moldovei, în zona Carpaţilor Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali. În aceste zone vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 30 - 40 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp.

Conform prognozei de specialitate, în perioada 17 iunie ora 10:00 - 18 iunie, ora 10:00, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică în judeţe din Oltenia, din sudul Banatului, vestul Munteniei, Transilvania, Maramureş şi din Moldova.

Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20 - 25 l/mp, izolat de peste 30 - 40 l/mp.

Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi spre seară şi noaptea şi în restul Munteniei, iar vremea se va menţine instabilă şi în zilele următoare.

Pentru zona Municipiului Bucureşti se estimează că, în intervalul 17 iunie, ora 10:00 - 18 iunie, ora 10:00, cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate seara şi la începutul nopţii când se vor semnala descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi averse, posibil torenţiale.

Temperatura maximă va fi de 27 - 29 grade, iar cea minimă de 15 - 17 grade, relatează Agerpres. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vremea


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel