METEO.ANM: Intensificări ale vântului în mai multe zone din 16 judeţe, în orele următoare

Data publicării:
Sursa foto: unplash, autor Avin Ezzati
Descriere foto: Sursa foto: unplash, autor Avin Ezzati

Localităţi din 16 judeţe se vor afla sub atenţionări nowcasting Cod galben de vânt, în orele următoare, conform prognozei pe termen scurt, publicată miercuri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, până la ora 18:00, vântul va sufla cu viteze ce vor depăşi la rafală 55 - 60 km/h, iar la munte peste 70 - 90 km/h, în localităţi din judeţele Cluj, Sălaj şi Satu Mare, iar până la ora 19:30 în zone din judeţele Argeş, Prahova, Buzău, Ilfov şi Dâmboviţa.

De asemenea, în următoarele patru ore, în zonele montane din judeţele Suceava şi Neamţ, la altitudini de peste 1.800 de metri, se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 90 - 100 km/h.

Tot până la ora 20:00, va fi vânt puternic în judeţele Alba, Covasna, Braşov, Mureş, Harghita şi Sibiu.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM, relatează Agerpres. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vremea


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel