Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit atenţionarea nowcasting Cod galben de vânt puternic, valabilă pentru 24 de judeţe.
Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit până duminică, la ora 22:00, atenţionarea nowcasting Cod galben de vânt puternic, valabilă pentru 24 de judeţe.
Potrivit meteorologilor, vântul va avea intensificări în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei, Dobrogea, estul Munteniei şi sud-estul Moldovei, precum şi în Carpaţii Occidentali, Meridionali şi de Curbură. Vor fi viteze în general de 55 - 65 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăşi 90 -100 km/h.
Sunt vizate de Codul Galben judeţele: Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov şi, parţial, Ialomiţa, Călăraşi, Cluj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Covasna, potrivit Agerpres.
De asemenea, intensificări temporare ale vântului, cu viteze de 40-45 km/h, vor fi local şi în restul ţării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News