„Mi-era frică să nu fiu bătută” Gabriela Cristea nu a mers la înmormântarea mamei sale. Dezvăluiri cutremurătoare despre relația cu rudele

Data actualizării: | Data publicării:

Gabriela Cristea nu a fost prezentă la procesiunea religioasă a mamei sale din motive de siguranță. I-a fost frică „să nu-și ia bătaie”.

Gabriela Cristea, prezentă în podcastul lui Cătălin Măruță, a venit cu noi detalii emoționante despre viața din familia ei. Pot fi trase mai multe concluzii în privința relațiiei pe care a avut-o cu familia, mai ales cu tatăl ei, care, după cum spune chiar Gabriela, părea de „modă veche”. 

Vezi și: Gabriela Cristea, marcată de perioada copilăriei: „Eu te-am făcut, eu te omor”. Vedeta își dorește o altă educație pentru fetele ei

Este un fapt știut că prezentatoarea nu s-a înțeles chiar atât de bine cu propriul tată, mai ales că acesta ar fi judecat-o destul de aspru pentru alegerea ei de a intra în televiziune, la ea în familie această profesie fiind mai multe pentru „femeile ușoare”.

Într-o bună zi, Gabriela Cristea și-a făcut bagajele și a părăsit casa părintească pentru totdeauna, mergând la București unde avea să-și facă un nume. Ea nu și-a abandonat visul nici măcar o secundă, astfel că, prin voință și determinare, ea a reușit să ajungă acolo unde și-a propus.

Cătătlin Măruță o întreabă pe prezentatoare dacă a fost la înmormântarea mamei sale, iar răspunsul mai mult ca sigur a șocat pe toată lumea. Prezentatoarea explică și de ce a lipsit de la un eveniment atât de important pentru mulți dintre noi:

„Nu. Nu pentru că situația atunci a fost foarte tensionată și pentru că...”

Vezi și: Gabriela Cristea, rețetă de paste cu creveți și sos roșu. Care este ingredientul secret folosit de vedetă: „Șmecheria este următoarea...”

Ba mai mult, Gabriela nu vorbește nici cu fratele său, considerându-se pe sine „oaia neagră a familiei”, iar motivul, crede ea, este că s-a născut fată. Ea nu s-a dus la procesiunea religioasă a mamei sale din frica de a nu fi bătută:

„sincer, mi-a fost frică să nu-mi iau bătaie. Sunt sigură (N.R. Că și-ar fi luat bătaie) și știu ce zic.”

Deși Cătălin Măruță a încercat să afle mai multe detalii despre acest subiect, prezentatoarea nu a dorit să explice mai mult decât a prezentat deja:

„Asta nu mai... hai să o lăsăm așa. Am „întâlnirile” mele cu ea în care vorbesc, și vorbesc foarte des cu ea.”

Vezi și: Gabriela Cristea nu scapă de criticile fanilor. Vedeta a fost taxată dur, din nou: „Penibil, te plângi de 150 lei”

Gabriela mai spune, pe alocuri, că în familia ei femeia nu putea sta pe aceeași treaptă cu bărbatul, afirmând că au fost și acte de violență făcute de tatăl ei asupra mamei prezentatoarei. 

„Din păcate, provin dintr-o familie în care femeile nu prea aveau foarte multe lucruri de spus. Mi-ar fi plăcut de exemplu ca... mama mea avea un soi de independență financiară care i-ar fi permis, de exemplu, să stea ca de la egal la egal cu tatăl meu. Dar, din păcate, provenea dintr-o familie care nu îi permitea chestia asta.”

Cu toate că acum și-a mai schimbat perspectiva asupra mamei sale, Gabriela Cristea a mai explicat că a judecat-o pe mama ei destul de dur pentru „imposibilitatea” de a ieși din situația de acasă.

Vezi și: Fiica cea mare a Gabrielei Cristea a izbucnit în mediul online: „E rea, rea”. Ce reproșuri i-a adus Victoria mamei sale

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: George Eduard Caramiciu | Categorie: Showbiz


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel