„Mi s-a părut dubios că bunicul meu avea șosete exact ca Moș Crăciun”. Eugenia Nicolae, nostalgică după Crăciunul din copilărie / EXCLUSIV

Data publicării:
EXCLUSIV

Eugenia Nicolae vorbește, în exclusivitate pentru Spectacola, despre Crăciunul din copilărie, dar și despre cel de azi. Iată cum încheie anul frumoasa artistă. 


SPECTACOLA: Cum arătau Sărbătorile de iarnă în copilărie și ce tradiții ai păstrat și azi?

Eugenia Nicolae: Sărbătorile de iarnă din copilărie de cele mai multe ori le petreceam la țară. Bunicii aveau o casă mică cu 3 camere, dar devenea extrem de încăpătoare când ajungeau surorile mamei mele și verișorii mei. Eram mulți și era tare frumos. Ne trezeam cu miros de plită încinsă, pâine caldă și cafea. Moș Crăciun venea acolo în fiecare an; își lăsa traista cu cadouri la fântană. Într-un an mi s-a părut dubios că bunicul meu avea șosete exact ca Moș Crăciun.  Bunicii aveau ultima casă de pe uliță și fix deasupra curții lor se ridicau dealuri numai bune de săniuș. Mergeam la colindat cu prietenii de la țară, ajungeam acasă înghetată de frig și eu și sora mea. Era superb! Sper ca și copiii mei să aibă parte de o copilărie așa frumoasă… 

SPECTACOLA: O amintire care a rămas întipărită în suflet?

Eugenia Nicolae: Când mă gândesc la Crăciunul copilăriei mele, cea mai intensă amintire este mirosul sărbătorilor de iarnă. Nu l-am mai simțit decât recent în casa socrilor mei de la țară. Este un amestec de fum, mâncare delicioasă, pregatită pe plită și pereți proaspăt vopsiți cu var. 

SPECTACOLA: Mai crezi în Moș Crăciun? Să facem un exercițiu de imaginație.... Ce i-ai cere Moșului să-ți aducă anul acesta?

Eugenia Nicolae: Cred că un Moș Crăciun este în fiecare dintre noi. Anul acesta îi voi cere Moșului mai mult timp pentru mine și cei dragi, mai multe vacanțe și relaxare. 


SPECTACOLA:  Care a fost cel mai însemnat cadou pe care l-ai primit de Crăciun?

Eugenia Nicolae: L-am primit cadou pe soțul meu în luna decembrie, în urmă cu 6 ani. A fost cel mai însemnat cadou de Crăciun. Ne-am cunoscut de Moș Nicolae, iar Crăciunul l-am petrecut împreună în acel an. 

SPECTACOLA:  Cum te pregătești pentru sărbătorile din acest an?

Eugenia Nicolae: Anul acesta voi avea concerte și în noaptea de Ajun, dar și de Crăciun. Este pentru prima dată când lipsesc din sânul familiei. Abia pe 26 ajung la munte, unde îi voi găsi pe toți cei dragi mie. Anul acesta Crăciunul se celebrează pentru mine în deplasare. Eu sper să vina și la concertele mele. 
Pregatirile încă sunt tot în seama mamei mele. Ea face ca spiritul sărbătorilor să își păstreze esența amintirilor din copilărie. 


SPECTACOLA: Ce nu ai vrea să lipsească de pe masa de Crăciun anul acesta?

Eugenia Nicolae: Șuba rusească. A devenit de vreo câțiva ani noua mea preferință culinară. Am împrumutat rețeta de la colegii mei de peste Prut, frații Cazanoi. 

SPECTACOLA:  Cum ai descrie anul 2022? Cu ce te mândrești la final de an și care ar fi regretele?

Eugenia Nicolae: Un an aglomerat. Am avut foarte multe evenimente; s-a recuperat lipsa cântatului din pandemie; am lansat 5 piese și am construit un show live superb pentru proiectul meu cu piesele proprii. Am scris multă muzică, atât pentru mine, cât și pentru alți artiști. Spike a lansat piesa “Lume” care conține un refren scris de mine; se bucură de succes și este ascultată de foarte mulți oameni. Theo Rose a lansat Gipsy Run, Ciska - Rău mă doare inima, piesă compusă tot de mine. Sunt câteva piese care îmi vin acum în minte, urmează ca mulți artiști pentru care am compus să își lanseze piesele în 2023, printre care și Elena Gheorghe. 

 

SPECTACOLA:  Ce așteptări ai de la 2023? Cu ce gânduri intri în noul an? 

Eugenia Nicolae: Sper ca noul an să fie măcar la fel de productiv ca 2022. Urmează și în 2023 multă muzică noua și show-uri pline de energie la concerte. Pe plan personal mi-aș dori mai mult timp petrecut acasă cu familia mea și mai multe vacanțe.


SPECTACOLA: Un mesaj pentru cititorii Spectacola:

Eugenia Nicolae: Doresc cititorilor Spectacola un sfârșit de an grozav, cu sărbători liniștitoare care să îi încarce pentru noul an. 

 

Eugenia a ajuns cunoscută datorită stilului proaspăt și plin de emoție prin care îmbină folclorul cu muzica pop iar acum, în colaborare cu PUYA, lansează o nouă piesă, Trei în lume. Odată cu această piesă încheie trilogia „Maria”, dedicată marii interprete de folclor, Maria Lătărețu. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel