Fotograful britanic Mick Rock, celebru pentru imortalizarea multor legende din lumea muzicii şi a activităţii sale alături de David Bowie, la începutul anilor 70, a încetat din viaţă, potrivit unui anunţ publicat pe contul său de Twitter.
"Cu durere în suflet anunţăm că iubitul nostru renegat psihedelic Mick Rock a făcut călătoria jungiană către cealaltă parte", se arată în text, cu referire la psihanalistul Carl Jung.
"Cei care au avut plăcerea să trăiască pe orbita lui ştiu că Mick a fost mult mai mult decât "Omul care a fotografiat anii 70", se menţionează în mesajul ce face astfel referire la porecla lui.
"A fost un poet al fotografiei, o adevărată forţă a naturii, care îşi petrecea zilele făcând exact ceea ce iubea, întotdeauna în felul său încântător de scandalos", potrivit anunţului.
Circumstanţele decesului fotografului Michael David Rock, pe numele său complet, care s-a născut la Londra în 1948, nu au fost menţionate.
Fotograf emblematic al scenei rock şi autor al unor portrete celebre cu artişti printre care Lou Reed, Iggy Pop, Sex Pistols sau Blondie, Mick Rock a devenit cunoscut la începutul anilor 70 cu fotografii portret cu David Bowie. Timp de aproape doi ani el a fost fotograful oficial al cântăreţului şi compozitorului britanic, pentru care a realizat coperte de albume, afişe şi videoclipurile pentru "Live on Mars" şi "Space Oddity".
Mick Rock a fost, de asemenea, cronicarul existenţei extravagante şi decadente a lui Ziggy Stardust, alter ego-ul "glam" al lui David Bowie între 1972 şi 1973.
Lucrările lui Rock pot fi văzute şi pe unele dintre cele mai memorabile coperte de albume de pe scena rock, inclusiv pe "Transformer" şi "Coney Island Baby" de Lou Reed, pe "Raw Power" de Iggy Pop and The Stooges, "Queen II" de Queen, "End of the Century" de The Ramones şi pe albumul "I Love Rock'n Roll" de Joan Jett. Printre alţi artişti pe care Rock i-a fotografiat de-a lungul carierei sale se numără Misfits, Snoop Dogg, Lady Gaga, The Killers, Alicia Keys, Miley Cyrus, The Yeah Yeah Yeahs, Queens of the Stone Age, Daft Punk, Black Keys, Hall & Oates şi MGMT, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News