Mihai Albu lansează noi acuzații la adresa fostei sale soții: „Programul de vizită nu se respectă”

Data actualizării: | Data publicării:
Mihai Albu, Iulia Albu/ captură video Toutube theExclusive/ Instagram
Descriere foto: Mihai Albu, Iulia Albu/ captură video Toutube theExclusive/ Instagram

Mihai Albu a făcut dezvăluiri despre neînțelegerile pe care încă le are cu fosta sa soție, Iulia Albu, în legătură cu creșterea fiicei lor și a programului de vizită care, conform spuselor designerului, nu se respectă aproape deloc.

Designerul Mihai Albu a vorbit deschis despre problemele legate de respectarea programului de vizită stabilit pentru fiica sa, Mikaela, după despărțirea de fosta sa soție, Iulia Albu. Acesta a menționat că în vara anului curent, dintr-o vacanță de aproape trei luni, Mikaela a petrecut doar trei zile la el, deși, conform hotărârii judecătorești, ar fi trebuit să o aibă alături timp de o lună. De asemenea, a explicat cum planurile de a merge la mare împreună cu fiica sa și actuala parteneră au fost anulate pentru că Iulia Albu nu a mai dorit să o lase pe cea mică în vacanță cu cei doi. În plus, Mihai Albu a dezvăluit că pe parcursul participării Iuliei la emisiunea „America Express”, Mikaela a locuit la rude și prieteni în loc să rămână cu tatăl ei.

„Aștept un răspuns de la fosta mea soție”

„Nu știu de ce trebuie să comenteze altfel decât este realitatea. Programul de vizită nu se respectă, nu s-a respectat mai niciodată. Am doar două exemple pe care vreau să le dau acum, la care chiar aștept un răspuns de la fosta mea soție. Anul acesta, în vacanța de vară, aproape trei luni de zile, a fost 3 zile la mine copilul. Am avut concediu două săptămâni, mi-a dat-o trei zile, am fost în nordul Moldovei, la Huși, la familia iubitei mele. A fost foarte frumos. După ce ne-am întors, trebuia să mergem o săptămână la mare și nu a mai lăsat-o. Aș fi avut prin hotărâre judecătorească o lună. Mikaela și-ar fi dorit să vină. Vara trecută nu am avut-o pe Mikaela nicio zi. Pentru că nu am fost anunțat că ea va participa la „America Express”, ia Mikaela a rămas în alte părți. A petrecut o parte din vacanță la mama iubitului Iuliei, la foștii mei socri, la sora ei, la mine deloc. Nu vreau să dau și alte exemple, sunt nenumărate”, a declarat Mihai Albu, la Antena Stars.

Te-ar putea interesa și: Omar Arnaout, dezvăluiri despre viața de părinte și schimbările aduse de venirea pe lume a fiului său

„Mă lovesc de un zid cum m-am lovit de fiecare dată”

Mihai Albu și-a exprimat frustrarea față de situație, susținând că de-a lungul timpului programul de vizită a fost respectat doar într-o mică măsură. Într-o altă intervenție la emisiunea „Viața fără filtru”, el a explicat că nu mai încearcă să îmbunătățească situația, simțindu-se împiedicat de atitudinea răuvoitoare din partea fostei sale soții. Cu toate acestea, el a subliniat că așteaptă ca fiica sa să vină la el atunci când va dori și când i se va permite.

„Eu nu mai încerc să fac nimic pentru că mă lovesc de un zid cum m-am lovit de fiecare dată. Răutate, clar, nu poate fi altceva. Îmi ia relația cu fiica mea în zeflemea. În alți ani s-a ținut cont de program, mai mult sau mai puțin. Să zicem că se ține cont de 20% din cât ar fi trebuit. Am mult prea multe griji încât să mai fiu supărat și din treaba asta. Mikaela va veni la mine atunci când va dori și când o va lăsa să vină”, a adăugat Mihai Albu, la emisiunea „Viața fără filtru”, difuzată la Antena Stars.

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Loredana Tanase | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel