Mihai Bendeac vrea să facă un film artistic, după succesul avut cu serialul „Băieți de oraș”.
Mihai Bendeac se lansează în cinematografie. Actorul le-a dezvăluit fanilor că lucrează, în acest moment, la un film și că, imediat ce termină acest proiect, are în plan să transforme celebrul serial “Băieți de oraș” într-un lungmetraj.
„Promit că, după ce termin filmul la care lucrez acum, fac “Băieți de oraș - The Movie”. Munca noastră și personajele acelea merită asta”, a transmis actorul pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Serialul Băieți de oraș a fost difuzat pe Antena 1 timp de doi ani ( 2016 -2018). Scenariul a fost scris de Mihai Bendeac, iar personajele centrale ale serialului de comedie erau: Roby Roberto (Mihai Bendeac), Malone (Vlad Drăgulin), Gina Felea (Anca Dinicu), Renata (Doina Teodoru) și Dorian (Micutzu).
Pe lângă televiziune și teatru, Mihai Bendeac are jucat și în mai multe filme artistice de succes, dintre care amintim: Eminescu versus Eminem (2005), Restul e tăcere (2008), Portretul luptătorului la tinerețe (2010), Milionari de weekend (2004), Supraviețuitorul (2008), Poker (2010), Fix alert (2005).
Mihai Bendeac s-a retras brusc din televiziune anul trecut, fără a oferi vreo explicație publicului său. Comediantul s-a aflat timp de câteva sezoane bune la masa juriului iUmor, însă, când toată lumea se aștepta mai puțin, acesta a fost înlocuit. De atunci însă, acesta nu și-a mai făcut simțită prezența pe micile ecrane și nici nu a mai vorbit despre o posibilă revenire la televizor. Se pare însă că în toată această perioadă prezentatorul le pregătea fanilor o surpriză, întrucât Mihai Bendeac a postat acum o fotografie pe rețelele de socializare cu logo-ul de la Pro TV, semn că va reveni cu forțe proaspete.
„Doamne ajută....oriunde numa' să te vedem”
„Felicitări, Mihai! Welcome back, abia aștept să te văd pe sticlă din nou!”
„Abia aștept să te văd la tv, îmi e dor de tine”
„Cu ce emisiune ne vei onora Mihai?”, au fost doar câteva dintre reacțiile pozitive primit de actor de la fani.
În urmă cu ceva timp, Mihai Bendeac povestea în cadrul unui podcast despre faptul că și în trecut a mai fost contactat de producătorii de la Pro TV. Cu toate acestea, comediantul excludea pe atunci posibilitatea de a apărea la postul concurent, întrucât acesta spunea faptul că nu ar putea niciodată să fie „el”.
”Niciodată nu aș putea să fiu așa cum sunt eu la Pro TV. Mă refer la mine ca și persoană, la mine ca și artist. Acum un an de zile și anul ăsta, am fost contactat pentru Românii au talent.
Și anul acesta… am primit un argument care mie, în primă instanță, mi s-a părut valid. Că Pro TV-ul ar avea nevoie de un pic de nebunie. Și eu le-am spus că nu își pot închipui, de fapt, ce înseamnă această nebunie.”, spunea Mihai Bendeac acum ceva timp, în podcast-ul lui Cătălin Măruță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News