Mihai Bendeac le-a povestit fanilor cum a reușit să fie șocat de apariția unei domnisoare, în plină stradă.
Mihai Beandeac a fost impresionat de apariția unei domnișoare pe care a zărit-o pe stradă. Actorul a rămas uimit de frumusețea fetei, încât a povestit întreaga experiență cu fanii pe rețelele de socializare.
Juratul iUmor nu s-a putut abține și le-a măturisit fanilor cât de frumoasă era domnișoara care trecea pe strada pe care se afla el.
„Am văzut trecând pe stardă adineauri o tipă atât de sexy. Nu-mi aduc aminte ultima dată când am ... Doamne, Dumenzeule ... cum era! Avea niște îmbunătățiri, dar ... Doamne .... Și a venit vara și e din ce în ce mai rău și o să fie din ce în ce mai rău. Îmi pierd mințile.”, le-a spus Mihai Bendeac fanilor lui.
Mihai Bendeac este unul dintre cei mai apreciați actori din România. Chiar dacă este curtat de multe domnișoare și doamne acesta nu a făcut niciodată pasul de a spune DA în fața ofițerului de stare civilă.
Mihai Bendeac este un actor fabulos, atât pe scenă, cât și pe micile ecrane, din postura de jurat al emisiunii iUmor sau aceea de personaj, atunci când interpretează anumite roluri. Tocmai talentul actoricesc a fost cel care a creat o serie de controverse legate de orientarea sa sexuală. În urmă cu 12 ani, Mihai Bendeac făcea parte din echipa „Mondenii”, de la Prima TV, acolo unde imita o serie de personalități ale momentului, printre care și pe velebrul Mircea Solcanu. De acolo a lansat și celebra replică: „La naiba, în puii mei”, care ulterior a ajuns să fie pe buzele tuturor. Naturalețea cu care a interpretat acest personaj a adus și o serie de discuții despre orientarea sa sexuală, lucru care pare că nu îl deranjează deloc pe actor.
„Totul a plecat de când eram la „Mondenii”, unde făceam un personaj care se numea Mircea Solcanu.
Şi era prima dată când oamenii vedeau la televizor un actor interpretând un personaj gay! Ştiu că scheciul respectiv a fost primit uluitor, a doua zi toată lumea folosea expresia „La naiba, la naiba!”, iar oamenii au considerat că am interpretat personajul atât de bine încât este imposibil să nu fiu… În primă instanţă, da! (Dacă l-a deranjat acest lucru) După care am avut numai avantaje… şi cu gagicile, crează o curiozitate, bă, asta chiar o fi…?
În mod sigur nu sunt heterosexual, în mod sigur nu sunt gay, mă rog, homosexual, în mod sigur nu sunt transexual, în mod sigur nu sunt lucrurile care se termină cu „fil”! Aceste comentarii sunt adevărate!”, a declarat Mihai Bendeac în cadrul unui podcast.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News