Mihai Budeanu, infectat cu SARS-Cov2, a transmis primul mesaj de pe patul de spital.
Vești bune despre starea de sănătate a artistului. Mihai Budeanu și-a liniștit fanii cu o postare comică, pe rețelele de socializare.
Artistul a postat o fotografie, în care îl imită pe Terminator. Cu o armă în mână, le transmite fanilor: „i ll be back” (Mă voi întoarce), semn că starea acestuia este mult mai bună și a depășit momentul critic.
Membrul trupei 3 Sud-Est a fost infectat cu virusul SARS-Cov2. Mihai Budeanu a fost internat în urmă cu mai mult de 10 zile la Spitalul Municipal din Mangalia, însă, ulterior a fost transferat către Medgidia, acolo unde a fost internat la secția de ATI. Pentru că starea sa de sănătate s-a agravat, artistul a avut nevoie de plasmă: “Starea lui de sănătate nu este foarte bună. Era internat la noi în spital, pe Secţia de Terapie Intensivă. Necesita plasmă, însă unitatea noastră nu oferă, deocamdată, astfel de tratament. A fost transferat la Medgidia”, declarau medicii de la Spitalul din Mangalia acum 10 zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News