Mihai Budeanu de la 3 Sud Est, infectat cu SARS-Cov2, este în continuare internat pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului din Medgidia.
Artistul a fost internat în spital în urmă cu câteva zile, după ce starea lui s-a agravat. Medicii de la Spitalul din Medgidia sunt rezervați în privința evoluției bolii, însă spun că deocamdată, starea artistului nu s-a agravat.
“Va mai rămâne internat. Nimeni nu ştie cum va evolua boala mai departe. I s-a administrat plasmă, iar acum este pe tratament şi pe ventilaţie cu presiune pozitivă. Nu este intubat“, a declarat, pentru Focus Press, un cadru medical din cadrul unităţii spitaliceşti de la Medgidia.
Soția îl așteaptă acasă
Emilia Budeanu, soția lui Mihai Budeanu, a postat joi o fotografie pe Facebook, din timpul unei plimbări pe stradă, lângă care a pus o inimioară roșie, semn că inima sa este alături de soțul ei în aceste momente dificile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News