Mihai Dedu a vorbit despre momentele care i-au marcat copilăria și viața.
Mihai Dedu se numără printre cei mai apreciați prezentatori TV din România. Matinalul de la pupitrul știrilor Pro TV și=a deschis sufletul și a vorbit despre cele mai grele momente prin care familia sa a fost nevoită să treacă.
Mihai Dedu a povestit că tatăl său a fost nevoit să se pensioneze la vârsta de 43 de ani, pe caz de boală. Totodată, acesta a mărturisit că sistemul toxi de la acea vreme i-a închis foarte multe uși.
”Tatăl meu a lucrat într-un sistem care, la un moment dat, l-a pus la colţ. Un sistem de siguranţă, pe care nu toţi l-au perceput aşa, dar românii dormeau liniştiţi datorită lui. Ar fi un aparat numit la vremea respectivă Securitate, dar Securitate Naţională, un contraspionaj care trebuia dejucat de Serviciile Secrete Române. Aparatul ăsta a fost unul dintre cele mai bune din istoria ţării pe vremea aceea. Mama a lucrat tot felul de chestii prin Ministerul Chimiei. El şi toată familia au fost puși la colț. După ce ajuţi pe cineva şi faci numai bine, toate lucrurile ţi se întorc împotrivă. El a fost obligat să se pensioneze pe caz de boală foarte devreme. A fost extrem de afectat de faptul că uşile au început să i se închidă. Aşa a fost sistemul, erai cu ei, trebuia să faci ca ei, îi dezaprobai, erai pus la colţ şi marginalizat. Noi nu am fost împotriva lor, alţii din familia noastră au fost şi au îndrăznit să ceară azil politic în alte ţări occidentale şi atunci totul s-a răsfrânt asupra noastră. Eu eram copil, ai mei erau tineri şi aşa am dus-o până în ’89” a dezvăluit Mihai Dedu.
Mihai Dedu a povestit că, în perioada comunismului, familia sa a fost nevoită să treacă prin multe greutăți.
”Am fost urmăriţi, nu am avut niciodată siguranţa că o să fie bine a doua zi sau mai târziu, am avut probleme cu şcoala la un moment dat, indiferent ce aş fi făcut, nu aş fi putut, pe vremea comuniştilor, să intru la facultate. Eram din plecare azvârlit peste linie, am depus şi contestaţii, nimeni nu m-a băgat în seamă. Până în momentul în care a venit Revoluţia.
Îmi aduc aminte cu tristeţe, cu puţină durere şi furie de anumite treburi pe care le discutau părinţii mei. Să ajungi la 43 de ani, câţi avea tatăl meu, fără niciun venit, să aştepţi să ieşi la pensie…Eu eram în pragul de a termina liceul, devenisem adolescent, făceam mult sport. Eu plecam în străinătate la concursuri, dar minţeam întotdeauna în hârtiile pe care le completam. La tata treceam mereu pensionar sau casnic, pentru a nu se face legătura, aşa i-am păcălit. Eu am fost plecat în Grecia, în Germania, nu mai spun că am fost plecat în toate ţările din Est, la toate concursurile, i-am păcălit flagrant. Au aflat odată, dar era prea târziu, m-au întors de la pod din Bulgaria. Aşa am trăit până în ’89, nu a fost deloc uşor”, a mai spus Mihai Dedu, pentru Adevărul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News