Mihai Morar le oferă o replică dură celor care spun că nu e potrivit să afișeze notele obținute de fetițele sale la Evaluarea Națională public.
Mihai Morar s-a mândrit recent pe rețelele de socializare cu notele obținute de cele două gemene la Evaluarea Națională. Ambele au reușit să atingă o medie de peste 9,50, lucru care-l face pe prezentator să fie cel mai fericit tătic al momentului. Chiar dacă, de regulă, acesta este destul de discret când vine vorba de familia sa, de data aceasta, și-a dorit să le arate tuturor fanilor „valorile” pe care le are acasă. Dacă extrem de multe persoane le-au felicitat pe fete, au existat însă și voci care l-au criticat pe Mihai Morar pentru genul acesta de expunere.
„Eu consider că această etalare a notelor nu le face bine nici copiilor, nici părinților. Sistemul acesta de evaluare cu note nu prezintă o radiografie reală a copiilor. Mie îmi pare rău că se încurajează asta. De aici pleacă invidia, anxietatea, etc...”, i-a spus unul dintre fani lui Mihai Morar.
Mihai Morar este extrem de activ pe rețelele de socializare, acolo unde încearcă să le răspundă în număr cât mai mare fanilor săi. Așadar, nici acest comentariu nu a scăpat din ochii prezentatorului de radio, care, într-o notă extrem de diplomată, dar și acidă, în același timp, l-a pus la zid pe cel care i-a recomandat să nu mai etaleze rezultatele fiicelor sale.
„E o radiografie reală, dar nu completă, într-adevăr, după cum am și scris: valoarea e mai mare decât Evaluarea. Așa cum nici valoarea Dvs nu cred că stă doar în etalarea cu liderul AUR. Sunteți mai mult decât atât, sunt convins. Altfel, de ce e periculos să încurajezi performanța copiilor și să fii mândru de munca lor? Ce ar trebui să încurajăm? Mediocritatea? Faptul că 1 din 4 copii a luat sub 5 la Evaluare? Analfabetismul funcțional? Iertați-mă… și, da, îmi iubesc copiii indiferent și independent de note și de rezultate… notele nu sunt o condiție a iubirii mele. Dar sunt un rezultat al muncii și seriozității lor. Și de ce e grav să încurajăm munca și seriozitatea?”, a fost răspunsul lui Mihai Morar.
Te-ar putea interesa și: Gina Pistol nu a dat Bacalaureatul. Ce meserie are, de fapt, soția lui Smiley
În postarea inițială, care a stârnit aceste controverse din partea unor fani, Mihai Morar le arăta tuturor notele obținute de fiecare dintre cele două fete la acest examen important pentru vârsta lor. Acesta se arăta a fi extrem de mândru, întrucât realizează astfel că le-a oferit cea mai bună educație și exemplu, însă, mai spunea el, valoarea gemenelor este semnificativ mai mare de atât.
„Mândru de ele. Munca lor, cinstea lor, voința lor, credința lor. Și bucuria noastră nemărginită. Nu-i fericire mai mare pentru un părinte decât să-și vadă copiii crescând mai buni decât el. Iar valoarea lor e mai mare decât Evaluarea!”, a scris Mihai Morar pe rețelele de socializare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News