Mihai Morar și Șerban Huidu, marea împăcare după 20 de ani. De la ce a pornit scandalul între cei doi: „Ne-am certat până la isterie”

Data publicării:
Șerban Huidu, Mihai Morar, captură video Youtube
Descriere foto: Șerban Huidu, Mihai Morar, captură video Youtube

Mihai Morar și Șerban Huidu au ajuns pentru prima dată față în față, după ani de zile în care au fost la cuțite.

Chiar dacă foarte mulți îl cunosc pe Șerban Huidu de pe micile ecrane, din postura de prezentator al emisiunii „Cronica Cârcotașilor”, ce nu știe toată lumea este că el a debutat, mai întâi, în radio, în anul 1995. La vremea aceea, acesta era angajat la Radio 21, unde se ocupa de același format, care l-a consacrat ulterior în televiziune. Astfel, radioul a fost prima sa iubire, motiv pentru care și-a dorit dintotdeauna să fie cel mai bun și să aducă postului său cele mai ridicate audiențe. Acest lucru l-a determinat să-și facă și adversari pe măsură și să-și dorească să înlăture orice fel de concurență, Mihai Morar fiind unul dintre numele la fel de impunătoare ale vremurile, din acest domeniu. Cei doi au ajuns de multe ori, astfel, la cuțite, iar după ani de zile în care nu și-au vorbit, a avut loc marea împăcare.

„PODCASTUL ÎMPĂCĂRII, DUPĂ 20 DE ANI. E prima noastră întâlnire față în față. Timp de 10 ani am fost cei mai mari dușmani, dar îmi dau seama acum că am fost doar cei mai buni adversari. Ne-am certat pe frecvențele radio până la isterie, dar mi-am dat seama acum că nu am fost certați niciodată. Ne-am luptat la cuțite în FM în fiecare dimineață, dar niciodată nu ne-an lovit când am fost la pământ.”, a scris Mihai Morar pe rețelele de socializare. 

Citește și: Nou scandal la Survivor All Stars. Zanni, amenințat de Jador: „Te dau eu afară până la urmă”

Cum își explică Mihai Morar neînțelegerile dintre cei doi

Chiar dacă pe atunci lucrurile erau extrem de precipitate între ei, acum, pentru Mihai Morar situația este destul de clară. Îndrăgitul matinal de la Radio Zu consideră că dragostea absolută a lui Huidu pentru radio l-a determinat adesea pe acesta să-și dorească să înlăture din calea sa orice formă de concurență, motiv pentru care nu a mai ținut cont de nicio limită. 

„Voiam de mult timp să mă așez la o poveste cu Șerban Huidu, poveștile noastre mereu au mers în paralel, nu ne-am întâlnit, dar au mers așa. Foarte puțini oameni am întâlnit care să iubească radioul cu atât de multă patimă. Întotdeauna, încercând să-mi explic toate neînțelegerile noastre, mi-am explicat că tu pui foarte multă patimă în meseria asta, e ca o iubire care poate să devină toxică.”, a declarat el, în propriul său podcast.

Citește și: Comentariul făcut de Ioana Ginghină la fotografia Andreei Marin. Ce a observat actrița, după ce a văzut ipostaza în care a apărut vedeta

Șerban Huidu, uimit de invitația lui Morar

Chiar dacă timpul a trecut, iar lucrurile de atunci s-au prescris, Huidu spune că a fost extrem de uimit de telefonul primit din partea adversarului său de odinioară. Acesta are, totodată, și un regret cu privire la faptul că nu a avut la vremea aceea un dialog deschis cu Mihai Morar, pentru a rezolva lucrurile și pentru a avea o relație normală și firească de prietenie.

„Eu am fost mirat, am zis „Hopa, mă sună Mihai.” Noi nu ne-am intersectat, dar ani de zile am fost competitori, ne-am respectat, ne-am porcăit, până la urmă rămâne povestea frumoasă cu și despre radio. Noi am avut multe povești și astea fac parte din istorie. Mie îmi pare rău atunci că nu am avut o discuție, poate ar fi cu totul altfel”, spune și Huidu.

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel