Mihai Trăistariu, decizie radicală după ce a văzut cine a câștigat Eurovision: „Surpriză totală. Ca şi în anul meu”

Data publicării:
Mihai Trăistariu, foto instagram
Descriere foto: Mihai Trăistariu, foto instagram

Mihai Trăistariu a luat o decizie în ceea ce privește viitorul lui profesional, după ce a văzut cine a câștigat marea finală Eurovision de anul acesta.

Formaţia italiană Maneskin a fost declarată câştigătoarea celei de-a 65-a ediţii a concursului de muzică Eurovision, desfăşurat în Olanda şi a cărui finală a fost transmisă în direct la televiziune în noaptea de sâmbătă spre duminică.

 
Grupul alcătuit din patru membri, trei băieţi şi o fată, a avut o prestaţie puternică, impresionând cu o piesă rock foarte antrenantă, în stil ''garage rock'', intitulată ''Zitti e buoni'', care s-a aflat în fruntea pronosticurilor specialiştilor. Graţie unui important impuls al voturilor din partea publicului, reprezentanţii Italiei au acumulat un total de 524 de puncte.

Youtube video image

 

România nu s-a calificat nici în finala de anul acesta

 

România a participat la Concursul Muzical Eurovision de 21 de ori, debutând în concursul din 1994 și plasându-se pe locul 3 de două ori, și anume în 2005 cu Luminița Anghel & Sistem și în 2010 cu Paula Seling & Ovidiu Cernăuțeanu, locul 3 fiind cea mai bună performanță a României la Eurovision.

România s-a clasat în Top 10 de 6 ori, pentru prima oară în 2002, cu Monica Anghel și Marcel Pavel, urmați de prestațiile din 2003, 2005, 2006, 2010 și 2017. În 2006, Mihai Trăistariu a făcut furori la Atena cu melodia "Tornerò". Piesa României a terminat pe locul 4, cu 172 de puncte, cel mai mare punctaj obținut de România (până la acel moment) dar, din cauza multor țări participante, România nu a putut obține un loc printre primii trei. În acest an, Spania și Moldova au fost cele două țări care au oferit României punctajul maxim de 12 puncte.

În ultimii trei ani, România nu a reușit să se mai califice în finala mare. 


Ce decizie a luat Mihai Trăistariu

 

După aflarea rezultatelor, Mihai Trăstariu s-a decis să își încerce norocul din nou la renumitul concurs. 

 

Eurovision. Finala. Surpriză totală. Ca şi în anul meu - 2006 - rockerii din toată lumea s-au coalizat şi Italia a câştigat. Nu era în Top 10 la mine, însă am simţit că sunt artişti. Am simţit că ar putea câştiga. P.S. :Decizia mea e simplă! TREBUIE să mă înscriu în 2022 la Eurovision! Mi-am jurat că voi face tot ce-mi stă în putinţă să câştig locul I la cel mai mare concurs de muzică de pe pământ. Aştept piesa aia... cea mai tare! Un Tornero la pătrat! Găsim? Hai! Curaj, compozitorilor!”, a scris Mihai Trăistariu pe Facebook. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel