Mihai Trăistariu vine cu vești pentru fanii Eurovision 2024. Care este opinia lui, după numeroasele zvonuri legate de neparticiparea României la Eurovision 2024.
În ultimele zile, au circulat mai multe zvonuri în legătură cu neparticiparea României la Eurovision 2024. Dorind să aflăm mai multe detalii despre acest subiect l-am contactat pe Mihai Trăistariu, fost concurent la Eurovision, care este cunoscut pentru pasiunea sa când vine vorba despre celebra competiție europeană.
L-am întrebat pe artist care ar fi șansele ca România să nu participe în ediția următoare, iar fanii Eurovision s-ar putea încrede în așteptările sale, prinzând curaj în acest fel:
„Preselecțiile se întâmplă conform regulamentului internațional. Preselecțiile încep după 1 octombrie, asta e o regulă de 60 de ani, de când s-a deschis Eurovision. Până atunci trebuie să fie piesă nouă, lansată după 1 octombrie, poate fi hit sau poate fi nou-nouță.
Înscrierile au fost mereu în decembrie, nicidecum în ianuarie. Știu pentru că eu mă înscriu an de an, niciodată nu au fost în august, că n-ai cum să faci. Înscrierea va fi mai încolo. Concursul e în luna mai, anul următor.”, ne-a spus Mihai Trăistariu.
Artistul lămurește subiectul prin a spune că mai este destul timp până la perioada înscrierilor, mai ales că România așa ar fi procedat an de an.
„Eu cred că va participa. De exemplu, anul trecut s-a anunțat târziu, în decembrie s-au făcut preselecțiile. Nici nu s-a terminat vara acum, e timp. Problema e să nu anunțe cu o lună înainte, că așa mai fac ei. Suedia face nouă luni preselecția cu nouă luni înainte.”, a mai punctat el.
Mai departe, dacă România ar lua decizia de a nu participa, motivul ar fi tocmai rezultatul slab din cadrul ultimei ediții.
„La noi nu a început nimic și se zvonește că nu se mai ține nimic din cauza rezultatului prost de anul trecut, când România a luat zero puncte. Și atunci, după zero puncte, au fost dezamăgiți de tot.
Eu sunt fan Eurovision de 20 de ani, și am urmărit și Eurovision Junior. Deci există în lume și acest concurs, pentru copii. Acum zece ani făceam Eurovision Junior (...) O fetiță a reprezentat țara și a luat ultimul loc. România a fost pe ultimul loc. Din anul următor, România nu a mai participat niciodată pentru că a fost un rezultat rușinos. Așa mi se pare că s-ar întâmpla și acum. De câțiva ani România nu s-a mai calificat în finală. Nu mai suntem ca pre vremuri. Sunt atâtea țări care s-au retras și anul trecut. Italia a stat vreo zece ani pe tușă, se supărase că nu a luat un artist al lor nu știu ce loc, dar au reintrat. Deocamdată sunt doar niște zvonuri. ” ne-a mai spus acesta.
De asemenea, Mihai Trăistariu întărește opinia că ar fi doar zvonuri, prin urmare fanii acestui eveniment nu ar trebui să sară la concluzii pripite. Mai ales că, potrivit vedetei, banii nu ar fi o problemă pentru TVR:
„Nu cred că banii sunt o problemă. Mereu s-au găsit sponsori, și când am fost eu în 2006 se găsiseră încât să acopere sumele. Nu e vorba de banii TVR-ului oricum. Nu cred că stă TVR în banii ăștia, se găsesc bani.”, a mai precizat el.
După cum a mai anunțat și el pe numeroase platforme de socializare, Mihai Trăistariu se pregătește pentru ediția din 2024. Cu toate acestea, în eventualitatea în care România nu ar participa, el își va depunde dosarul pentru o altă țară.
„Eu mă pregătesc oricum. Deja am dat în lucru două piese. Eu în anul cu Tornero am lucrat în opt studiouri opt piese și am ales-o pe cea mai bună. Dacă nu merge România, mai sunt vreo 15 țări care permit străini, deci se poate. Și la noi au venit din alte țări și au concurat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News