Mihai Trăistariu a invitat-o pe una dintre cele mai mari fani ale lui la o cafea chiar în ziua în care împlinește 42 de ani .
Mihai Trăistariu a împlinit astăzi 42 de ani și a decis să facă o bucurie uneia dintre cele mai mari fane ale sale. Artistul a invitat-o la o cafea pe Adina, cea care îl susține și îl apreciază de ani buni. Mihai Trăistariu a vrut ca anul acesta să ofere el un cadou, iar asta i-a adus multă fericire în suflet.
„Am făcut o invitație celei mai mari fane ale mele, se numește Adina, e din Constanța. Ea e căsătorită, dar este o admiratoare de-a mea care mă susține pe internet. am specificat pentru că nu vreau să se înțeleagă că merg la o întâlnire, că nu e așa. Văzând-o că mă susține de ani de zile, am zis să dăruiesc și eu ceva de ziua mea, să fac o bucurie unui fan”, a mărturisit Mihai Trăistariu la Antena Stars.
Cântărețul a primit chiar și un tort din partea admiratoarei sale și a postat totul pe pagina lui de Instagram.
„Azi, de ziua mea, am ales să dăruiesc în loc să primesc ! Am fost și voi fi mereu atipic. Și-atunci ...I-am scris mega fanei mele - Adina Cazacu - că vreau s-o întâlnesc și să-i mulțumesc pentru tot ce face pentru mine, pentru toată susținerea ei. Știți voi ? ... am realizat că acești oameni minunați din viața unui artist, acești admiratori, acești fani ... merită TOTUL ! Așa că ... azi, la ora 17.00, o să merg s-o cunosc în sfârșit pe Adina. E din Constanța, așa că ... e ușor pentru amândoi. Mi-a scris că mi-a pregătit acest tort minunat.
Mihai Trăistariu este singur de un an de zile și spune că încă nu a găsit persoana lângă care se poate vedea până la adânci bătrâneți.
Cântărețul a decis că este cazul să ia atitudine și a postat pe pagina lui de Facebook un anunț matrimonial:
„Matrimoniale. Bărbos, mustăcios, simpatic ... caut fericirea”, a scris artistul pe rețelele de socializare.
Mihai Trăistariu spune că a ieșit cu alte fete dar nu a simțit că este aleasa inimii lui. Artistul a declarat că primește multe cereri și oferte, dar nu a găsit partenera perfectă pentru el.
„E adevărat că de un an sunt singur. Singur nu înseamnă nepărat singurătate, ci faptul că nu mi-am găsit perechea. Am tot căutat-o, am tot postat, am tot căutat pe net. Primesc cereri, primesc oferte, dar sufletul meu nu consideră că mi-am găsit încă partenera perfectă și atunci dimineață, într-adevăr am făcut o postare și am scris: matrimoniale, bărbos, mustăcios, caut fericirea. Mi-am pus o poză nebărbierit”, a declarant Mihai Trăistariu la Antena Stars.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News