Numerologul Mihai Voropchievici a dezvăluit ce va aduce anul 2021 până la final.
Numerologul Mihai Voropchievici, invitat în cadrul emisiunii „Adevăruri Ascunse” de la Antena 3, a spus care este runa pentru finalul anului 2021.
„Noi am vorbit la începutul anului de previziuni pentru tot anul şi suntem în luna mai şi s-a îndeplinit ceea ce spuneaţi la început de an, că luna mai va veni cu o veste bună, că ne vom relaxa, ceea ce s-a şi întâmplat.
Horoscopul dragostei. Aceste 3 cupluri zodiacale nu se vor înțelege niciodată
Anul trecut, în momentul în care s-a declanşat nu a ieşit în luna aia ceea ce trebuia. Era atunci, îmi amintesc, o veste, fiţi pregătiţi să primiţi un mesaj. Şi ne gândeam că ne spune nişte lucruri bune.
Şi a venit un mesaj: staţi acasă!
Până la final de an, punem o întrebare, pentru noi, toţi românii, la ce să ne aşteptăm după ce trece luna mai. Avem nişte coordonate. Hai să vedem!
Luna iunie este a şasea lună şi avem aşa: Veşti bune! S-ar putea să primiţi un cadou surpriză sau o sumă de bani importantă.
Cadoul poate să apară dintr-un comunicat. Atât timp cât apare Fehu şi spune că sunt veşti bune, înseamnă că sunt veşti bune.
Suntem an universal 5, adunăm pe 5 cu valoare lunii la care facem referire. Luna noiembrie este 11, deci este 2, iar 5 cu 2 este 7. 7 întotdeauna este o cifră misterioasă în care poţi să găseşti karmic rezolvări la multe lucruri, dar la fel de bine, dacă ai supărat forţa divină cu acţiunile tale, să primeşti o urecheală să te ţină minte”, a spus Mihai Voropchievici la Antena 3.
Citește și: Horoscopul banilor. Aceste 3 zodii atrag succesul ca un magnet
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News