Catinca Roman și-a deschis sufletul și a vorbit despre ultimele clipe petrecute alături de tatăl ei, Iosif Zilahy.
Catinca Roman, sora Oanei Roman, a trecut prin clipe cumplite în urmă cu câteva zile, când tatăl ei s-a stins din viață. Chiar dacă vârsta înaintată i-a indicat deseori faptul că acest eveniment trist se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu, vedeta nu a fost deloc pregătită să înfrunte așa durere mare. Cei doi au avut o relație extrem de apropiată și, chiar până în ultima clipă din viață, aceasta își vizita mereu părintele și vorbea zilnic cu el la telefon.
„A fost cel mai greu din viața mea, până acum, pentru că eu întotdeauna am avut o relație specială cu tata și, deși împlinea luna viitoare 89 de ani, oricât te-ai pregăti pentru un astfel de moment, tot nu ești pregătit. Știu că sună clișeistic, dar chiar așa este.
Întotdeauna relația noastră a fost constantă, dar și tata a avut viața lui, s-a recăsătorit. Eu am fost în relații extraordinare cu fosta lui soție, care a decedat acum cinci ani. În ultimii ani, din cauza faptului că avea o vârstă și rămăsese singur, m-am ocupat foarte mult de el, ne-am văzut foarte des. Cred că a fost rar când treceau mai mult de două zile și să nu ne vedem și, mai ales, vorbeam de 3-4 ori pe zi, despre orice. Tata a fost lucid până în aproape ultima clipă. În ciuda vârstei, era un om cu vederi foarte moderne, era la curent cu tot ce se întâmplă, vorbeam de știri, politică, de viață, de istorie. În ultimul timp, își aducea foarte mult aminte de cariera lui, de întâmplările din viața lui, pentru că a avut o viață plină și interesantă. Am fost foarte impresionată, pentru că la incinerarea lui au venit toți foștii lui colegi, prieteni, elevi și m-au sunat cei care sunt plecați, din toate colțurile Europei.”, a declarat Catinca Roman, în cadrul emisiunii Exclusiv VIP, de pe Prima TV.
Mai mult, în toată acestea perioadă grea i-a fost alături și Oana Roman, cea care s-a arătat a fi și ea foarte afectată de acest eveniment tragic. Împreună, cele două surori au decis să-i ascundă pentru moment adevărul mamei lor, care a aflat ulterior singură, de la televizor.
„În ultimele luni am observat că se diminuase puțin fizic, psihic nu mi-am dat seama, pentru că părea la fel de prezent. Vorbea mult despre faptul că o să se ducă, dar nu o făcea în mod obsesiv, cred că cumva premonitoriu.
Eu împreună cu Oana, care și ea a fost alături de mine, care ținea foarte mult la tata, am hotărât să nu-i spunem mamei, mai ales în momentele acestea delicate în care se află. Însă, mama se uită în continuare la știri, deci a aflat de la știri. Părinții mei s-au despărțit când eram foarte mică, dar în condiții civilizate, au păstrat legătura, mama se știa cu fosta sa soție, veneau să mă vadă permanent, de unde e și legătura pe care tata a avut-o cu Oana. S-a purtat cu ea, cum se purta cu mine.”, a continuat aceasta.
Oana Roman și-a scos casa la vânzare. Ce sumă cere vedeta pe vila le lux: „O vând sau închiriez”
Vedeta îi este extrem de recunoscătoare tatălui ei, pentru că i-a oferit cea mai frumoasă copilărie și nu numai. În încercarea de a-și aduce aminte un moment frumos petrecut alături de Iosif Zilahy, vedeta nu s-a putut rezuma doar la o întâmplare.
„Cu Calina s-a înțeles foarte bine, o învăța numai prostii. De fiecare dată când o vedea, îi oferea o sumă de bani, pentru că spunea că are o satisfacție foarte mare.
Am numai amintiri frumoase cu tata. Îmi amintesc când el împreună cu soția m-a vizitat la Paris, în timpul școlii. Tata era mare amator de mâncăruri fine și pentru el a fost o plăcere, deși văzuse Parisul de multe ori, văzuse toată lumea aproape. El a fost alături de mine mereu, nu m-a judecat, chiar dacă el avea poate altă părere. Nu a pus niciodată presiune pe mine și nu impunea.”, a mai dezvăluit Catinca Roman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News