Mircea Badea a apărut la bustul gol...
... manifestând pentru poezie. A făcut o pledoarea pentru literatură. Despre ce este vorba mai exact? Mama lui a scris, recent, o carte de peste 800 de pagini. Volumul de poezie al trilogiei semnate profesor Mariana Badea conține eseuri structurate ale creațiilor lirice incluse în manualele și programele școlare pentru învățământul preuniversitar, precum și creațiile poetice ale autorilor canonici.
„Chiar se întâmplă ce vedeți, adică sunt la bustul gol, live, pe Instagram. Întrebarea ar fi, desigur, de ce ai face așa ceva. Primul gând ar fi că și Andrew Tate are podcasturi la bustul gol și s-a suit succesul pe el și să-l imit. Dar nu asta este ideea. Am apărut așa ca să vă prezint o carte de poezie. De ce? Mai precis pentru că mama mea scrie cărți și tocmai a scris o carte pentru biceps. Uitați, frățioare, cât este! Are 825 de pagini. Obosești să răsfoiești. Dacă citești din cartea aceasta și trebuie să o ții în mână... atâta faci brandul!
Este un curs de poezie pentru bombardieri. Când am văzut cartea mamei, m-am gândit la bombardieri. Atenție: Este o trilogie. Acesta este abia volumul întâi. Vor fi încă două volume - proză narativă și dramaturgie. Iar ce am acum în mână este o carte de eseuri. Nu este o carte cu poezii. Sunt poezii comentate, sunt sinteze, sunt compilații.
Cartea aceasta e grea. La propriu. Dacă ai citit cartea aceasta de la cap la coadă, gata, nu mai e nevoie să mergi la sală, ești bombardier din prima. În plus, poți să citești o strofă:
„Mi-a trebuit un violoncel:
Am ales un brotăcel
Pe-o foaie de trestie-ngustă.
O harpă: am ales o lăcustă.
Cimpoiul trebuia să fie un scatiu.
Și nu mai știu...”. Este o poezie de Tudor Arghezi.
După ce citești, faci biceps cu cartea. Apoi zici: „mai citesc o strofă”. Deja am obosit doar cât am ținut-o în mână. Nici nu trebuie să te mai duci la sală. Vorba aia: te și culturalizezi, poate iei și examenul de bacalaureat. Iei și bacalaureatul, se urcă și mușchii pe tine. Te place Bianca Drăgușanu. Numai beneficii ai”, a zis Mircea Badea.
Apoi, realizatorul TV a citit „Dezîmblânzirea”, de Nichita Stănescu:
„De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
Din visare mă aflasem.
Vino tu, cu tine toată
Ca să-ntruchipăm o roată
Vino tu, fără de tine
Ca să fiu cu mine, mine
O, răsai răsai răsai
Pe infernul meu un rai
O, rămâi rămâi rămâi
Palma bate-mi-o în cui
Pe crucea de carne
Când lumea adoarme”. Mesajul meu este pentru bombardieri: Bombardierul se poate și culturaliza. Faci și piept cu cartea. Când vor fi trei cărți... vai de capul meu. O să fii cât Alex Bodi. Sper că ați înțeles că a fost o pledoarie pentru literatură. Este grea poezia, frățioare, am obosit. Mă duc să mă odihnesc pentru că urmează proza”, a zis Mircea Badea pe Instagram.
În premieră pentru literatura școlară, volumul cuprinde eseuri inedite – PARALELE LITERARE, SINTEZE LITERARE și STUDII DE CAZ –, care dezvoltă, prin asemănări/deosebiri sau în spirit sintetic, creații lirice și/sau poeți valoroși ai literaturii române, studii literare necesare, cu siguranță, în procesul de învățământ.
VEZI ȘI: Mircea Badea a spus cine este cel mai bun influencer. E bun pe depresie, motivare, sfaturi despre cum să faci și să dregi - https://www.spectacola.ro/mircea-badea-a-spus-cine-este-cel-mai-bun-influencer-e-bun-pe-depresie-motivare-sfaturi-despre-cum-sa-faci-si-sa-dregi_36740.html
VEZI ȘI: Lovitură cu Macarena. Erika Isac l-a luat la ochi pe Mirel din Turnu Măgurele, dar nu zice nimic de Maricica de la Cucuieții din Deal - https://www.spectacola.ro/lovitura-cu-macarena-erika-isac-l-a-luat-la-ochi-pe-mirel-din-turnu-magurele-dar-nu-zice-nimic-de-maricica-de-la-cucuietii-din-deal_36876.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News