În cadrul emisiunii „În gura presei”, de pe Antena3 CNN, Mircea Badea l-a criticat dur pe Dan Negru pentru un filmuleț pe care l-a postat pe pagina de Facebook.
Recent, Dan Negru a postat pe pagina sa de Facebook un filmuleț de 3 minute în care vorbește despre o biserică din Dublin care a fost transformată în restaurant. Mircea Badea nu a fost impresionat de acest videoclip pe care l-a criticat în cadrul emisiunii „În gura presei”, de pe Antena3 CNN. Acesta a numit filmulețul "un supliciu", fiind vizibil deranjat de accentul lui Dan Negru și de faptul că acesta a repetat anumite informații.
„Eu am că văzut așa-zisa presă, media din România, tot preia orice râgâie Dan Negru când mai citește el câte-o filă din aia de calendar și mai dă câte-un citat care se potrivește ca nuca-n gard ca să creadă lumea că el este cult. Nu e, în opinia mea, deloc.
Încearcă să pară, face eforturi și unii îl cred. Ok!
Mi-a trimis și mie cineva un filmuleț făcut de Dan Negru. E pe Youtube. A fost Dan Negru în Dublin, capitala Irlandei. Ne spune de vreo patru ori asta că poate nu am înțeles bine nici din prima, nici din a doua, nici din a treia. Ne spune de vreo patru ori asta!
Filmulețul durează trei minute și ceva. E un supliciu. Pentru o minimă circumvoluțiune, filmul e un supliciu. Ne minunăm puțin de această mare conștiință națională și valoare intelectualo-culturală a țărișoarei și anume, Dan Negru.”, a spus Mircea Badea.
După ce a închis filmulețul, Mircea Badea s-a legat și de accentul lui Dan Negru.
„Pe lângă faptul că e în București de 30 de ani și are în continuare, în mod ostentativ, accentul de rigoare...", a spus Mircea Badea.
Ulterior, acesta a început să îl imite pe Dan Negru.
„Biserica asta transformată în restaurant e în Dublin, în centrul Dublinului, capitala Irlandei. E o biserică veche, 1700. Uite orga! Transformată în restaurant. O biserică transformată în restaurant. Restaurant, ornament, armament, kent, te-am închis. Fazan. Restaurant.
Poate că și eu mă transform în restaurant. Ia uitați-vă! Mese, mâncare, biserica asta transformată în restaurant.
Doamne, mi s-a scorojit creierul și creierul meu cred că e un restaurant. Trecem mai departe la restaurant.
Cum dracului nu sunt eu miliardar pe planeta asta transformată în restaurant? Vai de capul nostru! Nu există așa ceva pe planeta Pământ”, a spus Mircea Badea în timp ce îl imita pe Dan Negru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News