Nu există persoană care să nu fi auzit măcar o dată în viață numele lui Mircea Diaconu. Actor, om politic, profesor și director de teatru, sunt câteva dintre lucrurile pe care acesta le-a realizat, de-a lungul vieții. Dar, cu toate, acestea, Mircea Diaconu rămâne un actor simbol, în sufletele românilor, care a jucat într-o multitudine de filme importante pentru cinematografia românească sau în numeroase piese de teatru.
Puțini știu însă că, actorul a ales această cale pur întâmplător, așa cum a declarat chiar Mircea Diaconu pentru Antena Stars.
„S-a întâmplat într-o bună zi ieșind din sala de sport și trecând cu un prosop pe gât către dușuri trece un profesor de germană, proaspăt venit în liceul nostru. Trece, mă vede și îmi spune să intru în clasă. La un moment dat profesorul îmi dă o poezie, un text, o carte, și după mi-a zis să învăț poezia și am învățat-o. Și m-a băgât la un concurs și la acest concurs am spus poezia acolo a fost un coșmar am amorțit tot. Simțeam că înnebunesc de frică, tremuram și la final un juriu a dat niște premii. Pentru categoria recitare am primit premiul cel mare”.
Acesta a fost primul pas spre celebritate. Din păcate, însă, tatăl sau nu era de aceeași părere, potrivit propriei mărturisiri a actorului:
„Am văzut un spectacol TV și m-a impresionat. (…) Tata a văzut că la aceste facultăți probele se dădeau cu trei zile înainte și erau eliminatorii. Și eu l-am întrebat ce părere are însă m-a certat. M-a lăsat să înțeleg că nu sunt bun de nimic. Tatăl meu s-a albit la față când auzit că am intrat la teatru că tot pe planul lui era praf.”
De la examenul de admitere până la rolurile care l-au făcut celebru, nu a mai fost decât un pas. Invitat în podcastul Contrapunct, de către Dan Andronic și Mirel Curea, actorul avea să își amintească, cu nostalgie de începuturile sale:
„Am jucat în Actorul și Sălbaticii, am jucat comisarul de Poliție care îl protejează pe Caragiu. (…) A insistat Titus Popovici, care este scenarist și a fost cel mai bun scenarist pe care l-am avut vreodată. (…) M-a vrut neapărat acolo și m-a impus într-un fel. Și cu dorința lui Caragiu. (…) Aveau încredere în mine, mi-au dat chestia asta în cârcă.
Am jucat-o, a ieșit minunat. Nu trece mult și mă cheamă la Casă Scânteii. Mă cheamă acolo sus, la casele de film, mă mângâie pe cap… Ai aici un rol. Era un personaj la fel. Sigur, nu era în epoca aia, era în epoca modernă. (…) Am zis: Nu, nu pot să joc. (…) Tocmai de aia nu vreau, că după rămân pe culoarul ăla. Ce să mai scot din mine? Am scos pe subiectul ăsta. Acum aștept alte lucruri, să mă duc în alte părți. Să explorez, să mai fac ceva”, povestește acesta, conform Capital.
Și avea să iasă din această zona de confort, în momentul în care, Alexandru Tatos îi oferea un rol mai aparte, în filmul “ Secvențe”. După, cum mărturisește actorul în același podcast, ideea nu i-a surâs la început, însă acest rol, avea să devină unul dintre cele mai apropiate de sufletul lui.
„Mi-a dat să citesc un scenariu. L-am citit și zice: Unde te vezi tu? Nicăieri. Nu-i de mine. Ba da, ăsta. Eu nu pot să fac așa ceva. Ba da, tu-l faci. Ne-am certat până m-a obligat să-l fac. A ieșit un personaj… M-a pus în situația să sap în mine și pe culoarul ăla, de șef de sală, aproape beat mereu, într-un restaurant plin de frig, îngrozitor. Filmul se numește Secvențe și este unul dintre cele mai bune filme românești. La vremea aia… și formulă de film în film era revoluționară pur și simplu. (…) Este unul dintre cele mai bune roluri pe care le-am făcut exact pentru că m-a obligat să întru în zone… să mă solicite”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Vezi versiune mobil