Mirela Vaida și-a uimit fanii după ce a dat de pământ cu divele, la figurat. Fanii s-au amuzat copios de prezentatoarea TV.
Mirela Vaida este una dintre cele mai apreciate vedete din showbizul românesc. Aceasta are o carieră de succes, dar și o familie de care este tare mândră.
Concurenta emisiunii „Te cunosc de undeva”, le-a arătat fanilor în această dimineață că poate să fie extrem de carismatică. După ce a găsit un filtru amuzant pe InstaStory care îi mărește buzele și îi schimbă culoare chilor, Mirela Vaida s-a filmat în timp ce făcea replici ironice la adresa "divelor". Aceasta a spus că toate care spun că sunt frumoase, că au buze mari, gene și iluminator sunt datorită filtrelor.
„Doamne, ce filtru pe Insta! Doamne, ce divă! Ce machiată, ce gene, dar ce buze. Dacă aș da filtrul să mă vedeți naturală, v-ați speria! Noroc de filtrele astea de pe Insta. Toate suntem dive. Toate avem buze și gene. Toate avem pe aici lumină. Sunt superbă, numai bine scot pâinea din cuptor cu filtrul ăsta. Aproape că nici nu-mi mai vine să vorbesc cu filtrele astea”, a spus Mirela Vaida pe Instagram.
Și asta nu a fost tot! Mirela Vaida s-a filmat în timp ce scoatea pâine din cuptor, cu același filtri, ironizând în continuare "divele".
„Am făcut o pâine superbă la cuptor, fără filtru. Adică nu știu dacă are și ea filtru, botox, injecții, dacă are gene, dar e foarte gustoasă. Suntem gata, divele? Hai să scoatem pâinea. Gata, scoatem, cu botox. Pare pârlită, dar nu e, că după ce o scot, o ung cu apă și zahăr. Să se vadă diva și pâinea cu botox. Să punem mâncare la copii cu genele și buzele astea”, a continuat artista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News