Mirela Vaida, rețetă de ciorbă de fasole cu afumătură. Ingredientul secret folosit de prezentatoare: „Pentru o aromă ieșită din comun”

Data publicării:

Mirela Vaida le-a prezentat fanilor săi propria sa rețetă de ciorbă de fasole cu slănină și scăriță afumată.

Mirela Vaida este o gospodină desăvârșită, iar acest lucru nu mai este un secret pentru nimeni. Celebra prezentatoare este specialistă mai ales când vine vorba de rețetele tradiționale românești, iar acest lucru l-a moștenit din familia sa. Așadar, din meniul zilnic nu lipsesc aproape niciodată rețetele moldovenești, precum este și o ciorbă delicioasă de fasole, cu afumătură. Mirela Vaida le-a dezvăluit și fanilor săi cum prepară ea acest fel de mâncare, dar și ingredientele mai deosebite pe care le folosește.

„Piesa de rezistență este un cârnat afumat cu o costiță afumată și cu o slănină fiartă în usturoi. Acestea fiind spuse, vă mai trebuie doar condimente. Eu pun tarhon, sare, piper și niște boia dulce afumată și cimbru uscat, am un mănunchi în casă și tot rup codițe, codițe și le pun după gust. Trebui să începem cu partea care mie îmi displace cel mare tare: să tăiem ceapa. Am deja oala pregătite pe foc, apa fierbe, iar eu voi pune fasolea pe care o fierb de 3 ori și îi schimb apa tot de 3 ori. Abia a patra oară apa este de mâncare.”, a dezvăluit Mirela Vaida, pe rețelele de socializare. 

VEZI și: Simona Gherghe, rețetă simplă de supă de roșii: „E vedeta casei noastre. A ieșit un deliciu”

Ce condimente folosește Mirela Vaida

Când vine vorba de condimentele folosite, Mirela Vaida spune că are obiceiul de a utiliza o paletă largă, care nu fac decât să-i ofere ciorbei sale o savoare deosebită. Așadar, vedeta de la Antena 1 spune că pe lângă tradiționalele sare și piper, mai adăugă în oală câteva condimente cunoscute.

„Am tăiat ceapa, am dat prin răzătoare morcovii, am tăiat verdeața, pentru că eu pun verdeață în orice fel de mâncare și pun și mărar, pătrunjel și leuștean și aici am făcut cubulețe slănina, costița și cârnatul. Dacă mai vreți, puteți să puneți și dafin. Nu mă dau în lături de la a pune multe condimente, nouă ne place, noi mâncăm condimentat, nu știu dacă e neapărat sănătos, dar ăsta e gustul nostru.”, a mai spus ea.

Citește și: Gabriela Cristea, rețetă simplă de zacuscă. Vedeta a învățat toate trucurile inedite de la soacra sa

Cimbrul, secretul unui gust perfect

Dacă vrei să obții o ciorbă de fasole exact ca în Moldova, Mirela Vaida recomandă să nu uiți să adaugi la final și o creangă generoasă de cimbru, care nu va face decât să-i ofere preparatului tău o savoare deosebită.

„Ciorba nu trebuie să fie nici foarte lungă, dar nici foarte scăzută, astfel încât atunci când iei o gură să ai domnule și fasole, și cârnat, am pus condimentele și o să mai pun și o crenguță de cimbru. Trebuie să punem cimbru, pentru că gustul este divin, îl punem cu totul, iar după aceea îl și scoatem, este de o aromă ieșită din comun. Ciorbița noastră este gata, eu ca să plusez această aromă pun și verdeață. Nu o mai las să fiarbă, o opresc, pun capacul și lăsăm vreo 10 minute, până o servim.”, a continuat prezentatoarea. 

Citește și: Florin Dumitrescu, rețetă simplă de ciorbă cu afumătură și cartofi. Ingredientele secrete folosite de bucătar: „De aici e gustul ciorbei”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Retete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel