Christian Sabbagh a oferit câteva informații rare cu privire la unul dintre cele mai triste evenimente din viața sa.
Christian Sabbagh a trecut printr-o suferință cumplită pe vremea când avea doar 13 ani. Cunoscutul prezentator de la Kanal D și-a pierdut pe atunci mama, fiind nevoit să răzbată în viață doar cu tatăl său alături. Chiar dacă au trecut mulți ani de atunci, acesta spune că în continuare este un mare mister pe seama acestui subiect. Femeia era bine, își amintește bărbatul, după care a primit un diagnostic crunt care a răpit-o în doar o săptămână de pe pământ.
„Am avut o perioadă în care l-am renegat pe Dumnezeu, asta s-a întâmplat când a murit mama, la 13 ani. Îm amintesc acum episodul, tutorele meu era unul dintre preoții șefi și era trist, eu îmi făceam temele și în cancelarie intră un profesor și îl întreabă de ce e trist. El zice că „Îi scriu un bilet”, am așteptat să plece și am luat biletul din coș și am aflat că mama lui e pe moarte, la câteva zile a decedat și în perioada aia am fost așa, mă duceam la ore și nu înțelegeam de ce vorbesc ăștia de Dumnezeu, eram un om răvășit.”, a declarat Christian Sabbagh în cadrul emisiunii În Oglindă.
Astfel, mult timp după ce mama sa s-a stins din viață, Christian Sabbagh povestește cum a fost certat cu Dumnezeu și cerea constant explicații pentru care s-a întâmplat acest incident crunt. Femeia avea doar 48 de ani când a murit, își aduce el aminte, care are încă o viziune clară asupra ființei ce i-a dat viață.
„Mi s-a explicat că a trebuit să se întâmple asta, era extrem de greu să faci confesiuni. Până la incidentul ăsta, eu inventam povești, nu știam ce să le mai zic, de ce să mă spovedesc, spuneam că am furat bani, lucru pe care nu-l făcea, spuneam doar ceva care să fie credibil. Mama era tânără, frumoasă, până să-l cunoască pe tata a lucrat în Brigada Artistică cu Irina Loghin, ea avea 48 de ani când a murit.”, a continuat acesta.
Te-ar putea interesa și: Cât costă rochia de mireasă a Oanei Moșneagu: „Plănuiesc să o vopsesc ca să o port și la evenimente”
Astfel, chiar dacă diagnosticul oficial a fost cel de cancer, Christian Sabbagh consideră în continuare suspectă moartea mamei sale, lucru care-l face pe acesta să-și pună în continuare fel de fel de întrebări cu privire la tragedie.
„Nu știu ce s-a întâmplat cu ea, nu vreau să detaliez, am încercat să aflu, nu știu cauza exactă nici acum. Cineva m-a sunat acum mult timp, a vrut să-mi dea niște informații despre mama și nu am mai primit niciun telefon. Moartea a fost cauzată de o tumoare, cancer. Îmi amintesc scenă cu scenă, totul era perfect, starea ei era perfectă, nu spuneai că e bolnavă. La o săptămână, a fost internată la spital în stare gravă, atunci am aflat că e pe moarte, nu știu ce a putut să îi declanșeze, nu vreau să fac speculații. Am încercat tot felul de scenarii, a murit brusc. Lucrurile sunt pline de mister.”, mai spune el.
VEZI și: Dependențele cu care se confruntă copiii Laurei Cosoi: „Suntem încă în control”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News