Încoronarea suveranului britanic este o ceremonie grandioasă, unică în Europa, ale cărei reguli datează de mai multe secole. Încoronarea din 1953 a reginei Elisabeta a II-a a necesitat pregătiri care au durat peste un an.
Încoronarea monarhului nu are loc imediat după decesul predecesorului său, pentru a respecta astfel o perioadă de doliu şi pentru a permite organizarea ceremoniei.
Elisabeta a II-a, devenită regină pe 6 februarie 1952, în ziua morţii tatălui ei, a fost încoronată pe 2 iunie 1953, deci 15 luni mai târziu, în faţa a peste 8.000 de invitaţi prezenţi în Catedrala Westminster din Londra.
Noul rege al Regatului Unit, în vârstă de 73 de ani, ar trebui să prefere "o încoronare mai rapidă şi de mai mici dimensiuni", a declarat Bob Morris, expert în istoria monarhiei britanice.
Ceremonia se desfăşoară la Catedrala Westminster. Ea este condusă de arhiepiscopul de Canterbury, prima personalitate religioasă din cadrul Bisericii Anglicane şi al doilea lider al acesteia după monarhul britanic.
Arhiepiscopul de Canterbury îl prezintă mai întâi pe noul suveran în faţa publicului, care îl aclamă.
Suveranul rosteşte apoi jurământul de încoronare (Coronation Oath Act), redactat în 1688: el se angajează solemn să îşi guverneze poporul în conformitate cu legile adoptate de Parlament, să aplice legea şi dreptatea "cu clemenţă" şi "să facă tot posibilul" pentru a apăra Biserica Anglicană şi religia protestantă.
Arhiepiscopul de Canterbury trece apoi la ungerea cu ulei sfinţit (mir) şi îl binecuvântează pe suveranul instalat pe scaunul regelui Edward I, un tron sculptat în 1300 şi folosit la fiecare încoronare după anul 1626.
Suveranul îşi primeşte în cele din urmă atributele regale, în special un sceptru şi apoi coroana, aşezată pe capul lui de arhiepiscopul de Canterbury. Membrii familiei regale îi aduc omagii şi se sărbătoreşte împărtăşania.
În absenţa unei decizii contrare, dacă noul suveran este bărbat, soţia lui este proclamată regină şi este încoronată, urmând o ceremonie similară, dar simplificată.
În cazul încoronării regelui Charles al III-lea, este posibil ca soţia lui, Camilla, să nu devină regină, ci doar "prinţesă consoartă", întrucât nu este prima soţie a regelui.
În cazul în care o regină urcă pe tron, atunci soţul ei nu devine rege şi nu beneficiază de ungerea cu mir.
Regatul Unit este singura monarhie din Europa care continuă să utilizeze însemne ale regalităţii (costume şi atribute regale) în timpul ceremoniilor de încoronare.
Coroana Sfântului Edward, fabricată în 1661 pentru încoronarea regelui Charles al II-lea, este coroana utilizată în mod tradiţional în timpul ceremoniei. Făcută din aur, argint, rubine şi safire, coroana suveranului britanic cântăreşte peste două kilograme.
Coroana imperială este purtată la sfârşitul ceremoniei şi cu ocazia procesiunii regale. Decorată cu 2.868 de diamante, ea a fost fabricată în 1937 pentru încoronarea regelui George al VI-lea. Este purtată de monarh la deschiderea sesiunii anuale a Parlamentului de la Londra.
În 1953, 8.251 de invitaţi, reprezentând 181 de ţări şi teritorii, au asistat la încoronarea reginei Elisabeta a II-a.
Printre ei s-au aflat numeroşi reprezentanţi ai monarhiilor străine, însă niciun suveran european, respectând astfel o tradiţie regală.
După ceremonie, o lungă procesiune se va desfăşura pe străzile din Londra. Deşi Catedrala Westminster şi Palatul Buckingham sunt separate de o distanţă de mai puţin de un kilometru şi jumătate, traseul ceremoniei din 1953 s-a întins pe 7,2 kilometri, pentru a permite unui număr cât mai mare de persoane să asiste la acel eveniment, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Vezi versiune mobil