Monica Anghel a dezvăluit cum își crește fiul, pe Aviv, care are 13 ani.
Monica Anghel a trecut printr-o transformare radicală, în ultimii ani. Artista a reușit să slăbească peste 35 de kilograme, iar acum, sportul și dieta fac parte din viața ei. Vedeta încearcă să își educe și fiul să se îndrăgostească de sport, însă spune că nici vorbă de dietă. Aviv are 1 ani, iar artista nu îi restricționează nimic la capitolul mâncare. În schimb, adolescentul merge alături de ea la tot felul de activități sportive.
„Merge cu mine, face sport. Înoată extraordinar de bine, face echitație, merge cu mine la antrenamente de 3 ori pe săptămână, iar de 2 ori pe săptămână face și karate. Face foarte mult sport. Îi mai spun câte una sau câte alta, dar nu vreau să îl bag la dietă, el este acum în creștere și nu vreau să îl privez de anumite alimente care îl ajută în dezvoltare, atât fizic, cât și psihic. Creierul are nevoie de carbohidrați, pe care îi poți lua din pâine sau din paste. Evident, îi cumpăr pâine integrală sau paste integrale. Încerc să îi dau totul cât mai sănătos, dar nu îl privez de lucrurile acestea.”, a declarat Monica Anghel pentru Ego.ro
Mai mult, artista spune că nu a luat în calcul varianta în care fiul ei să devină artist, însă l-a îndrumat ca indiferent de meseria pe care o va alege, să încerce să fie cel mai bun în ceea ce va face. De asemenea, ea spune că nu încearcă să își influențeze fiul să aleagă un anumit domeniu.
„O să vedem, nu mă gândesc la asta. (n.r. că o să se facă artist) Eu atât i-am spus: „Mamă, indiferent de ce profesie o să vrei să ai, să îți dorești să fii cel mai bun! Să faci cu plăcere ce o să faci! Dacă vrei să fii măturător de stradă, trebuie să fii cel mai bun! Dacă vrei să fii tâmplar, trebuie să fii cel mai bun tâmplar! Dacă vrei să fii profesor, trebuie să fii cel mai bun profesor!”. Eu nu îi spun copilului meu: „Trebuie să faci asta, trebuie să înveți asta, în viață trebuie să fii așa!”. Nu! Eu vreau să fie sănătos, fericit, echilibrat. Asta mi se pare cel mai important.”, a mai spus artista pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News