Monica Anghel a răbufnit, după ce a fost criticată că și-a micșorat stomacul și că a apelat la tratamente drastice pentru a slăbi.
Monica Anghel este una dintre cele mai iubite și celebre cântărețe din țara noastră. Solista, care a câștigat Festivalul Internațional „Cerbul de aur” și care a reprezentat România la Eurovison, alături de Marcel Pavel, a trecut printr-o transformare radicală în ultimii ani, când a reușit să slăbească un număr impresionant de kilograme. Faptul că, într-un timp relativ scurt, a ajuns să aibă cu 30 de kilograme mai puțin a trezit mai multe suspiciuni din partea diverselor persoane, care au acuzat-o pe artistă de faptul că, în realitate, aceasta ar fi apelat de fapt la ajutorul operațiilor de micșorare a stomacului.
Ulterior, artista a recunoscut că o enervează cei care vorbesc în necunoștință de cauză.
„Mă enervează minciunile care se spun despre mine. Mă deranjează foarte tare site-urile alea care câștigă o grămadă de bani folosindu-se de imaginea mea, spunând că eu am slăbit cu nu știu ce picături și licori. Nu este adevărat, totul este fals. Am slăbit pentru că am foarte multă grijă cu ce pun în farfurie, și cât pun în farfurie”, a explicat artista, conform protv.ro.
„Vreau să mă simt bine, nu e niciun obiectiv. Important este să nu mă mai doară absolut deloc niciun fel de articulație, pentru că ăsta a fost motivul pentru care mi-am dorit să încep să slăbesc încă puțin mai mult decât am slăbit. Începuse să mă doară șoldul și genunchiul și am zis ok, trebuie să mai slăbesc un pic, asta după ce am vorbit cu doctorul Marius Catană, cel care m-a operat pe coloană.
M-am dus la el și mi-a spus: «Probabil că nu ar fi rău să mai slăbești încă ceva». În momentul în care nu o să mai am niciun fel de durere în articulație, aceea este greutatea optimă. Degeaba spun eu: vreau să mai slăbesc 3 kg sau 10, nu are legătură cu numărul kilogramelor. În momentul în care simți că, după o perioadă de timp, nu te mai doare nimic, înseamnă că aceea este greutatea optimă”, a declarat Monica Anghel pentru Playtech.
Anghel a vorbit despre toate acuzațiile care i s-au adus de-a lungul timpului, dar ne-a spus și ce a hotărât după ce o companie care promovează picăturile de slăbit i-a furat ilegal imaginea.
„Nu e simplu deloc, dar îți trebuie determinare. S-au tot spus o groază de lucruri pe tema asta, lucruri total neadevărate, cum că mi-am tăiat stomacul și mai știu eu ce intervenții de astea chirurgicale mi-am făcut. În urmă cu cinci m-am operat pe coloană și a trebuit să slăbesc ca să pot să fiu sănătoasă, să-mi recuperez piciorul, pentru că am avut o pareză de 98% pe piciorul drept și domnul doctor care m-a operat mi-a spus că trebuie să fac ceva în sensul acesta. Am avut nutriționist cu care am slăbit într-un an și trei luni 30 de kilograme. Mă întâlneam în fiecare săptămână cu el și am slăbit. Ideea este că de când am slăbit am devenit din ce în ce mai interesată de acest aspect al vieții mele, adică de a fi interesată de un stil de viață sănătos și stau de vorbă cu foarte mulți oameni care sunt în domeniul acesta. Am făcut și o psihodietă, care este foarte interesantă. Sunt interesată și de terapii din acestea care te ajută să ți se regenereze piele. Sigur că nu poți să mai arăți ca la 20 de ani, dar e important să ai un aspect armonios și tu să te simți bine în pielea ta.
În ultima vreme nu prea am mai făcut sport, pentru că am fost plecată, dar alimentația rămâne clară. Este foarte important cum te alimentezi și cum te hidratezi și în măsura în care poți să faci și niște terapii corporale e ok, în măsura în care nu poți, mai faci un pic de mișcare. E bine să poți să le combini pe toate.”, a declarat Monica Anghel în exclusivitate pentru Spectacola.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News