Monica Bîrlădeanu i-a transmis un mesaj special Lorei, la doar o zi după nuntă. Cele două vedete s-au căsătorit în aceeași zi, iar actriță a împărtășit un gând emoționant.
Data de 5 octombrie 2024 va rămâne cu siguranță una memorabilă pentru Monica Bîrlădeanu și Lora. Actrița și cântăreața s-au căsătorit în aceeași zi, fără ca acest moment să fi fost planificat împreună. Cele două au avut parte de o nuntă ca-n povești, exact așa cum au visat, fiecare alegând să își celebreze iubirea într-un cadru deosebit, înconjurate de cei dragi. Ceremoniile au fost pline de emoție, iar detaliile atent alese au transformat aceste momente în amintiri de neuitat.
Actrița Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță au petrecut alături de sute de invitați la Palatul Snagov. Chiar dacă mirii au încercat să păstreze cel mai important moment din viața lor cât mai discret posibil, invitații nu s-au putut abține să nu publice fotografii și videoclipuri în mediul online cu cei doi. Decorul special cu flori și meniul exclusivist au completat perfect atmosfera de poveste a evenimentului. Invitații s-au distrat de minune la nunta lor, iar asta nu a fost tot. După eveniment, fiecare a primit din partea mirilor un cadou special, ambalat frumos într-o cutie deosebită în formă de inimă.
Te-ar putea interesa și: Ce cadouri au primit invitații la nunta Monicăi Bîrlădeanu și a lui Valeriu Gheorghiță. Mirii nu au lăsat pe nimeni să plece acasă cu mâna goală / Foto
Nici nunta Lorei și a lui Ionuț Ghenu nu a fost mai prejos. Cei doi și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu după 10 ani de relație, după ce în urmă cu două săptămâni deveneau oficial soț și soție în acte. Au trăit mari emoții și au avut parte de o nunță ca-n povești. Slujba a avut loc la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, iar ulterior artista și soțul ei au petrecut toată noaptea la un local din Snagov, alături de cei 340 de invitați.
Te-ar putea interesa și: Ce relație are, de fapt, Lora cu socrii ei. Artista a spus-o chiar în ziua nunții: „Nu se opresc niciodată”
Cele două mirese au postat mai multe fotografii și videoclipuri din ziua nunții în mediul online, surprinzând momentele speciale ale evenimentului. Actrița a postat pe pagina sa de Instagram o serie de poze din ziua cea mare. La doar o zi după cele două evenimente, Lora a reacționat. Artista i-a urat „Casă de piatră”, iar mesajul Monicăi Bîrlădeanu nu a întârziat să apară.
„Să fiți fericiți și să va iubiți veșnic și voi doi, scumpa mea!!! Te îmbrățișez cu toată dragostea, așa…ca de la mireasă la mireasă!!!”, este mesajul transmis de Monica Bîrlădeanu.
Cele două vedete au primit zeci de mii de aprecieri și comentarii din partea fanilor, care au sărbătorit alături de ele, bucurându-se de începutul acestui nou capitol în viața lor.
Printre vedetele care i-au urat „Casă de piatră” Monicăi Bîrlădeanu se află și Andreea Marin, Ioana Ginghină, Mihai Petre, Răzvan Fodor, Diana Dumitrescu și nu numai.
Vezi această postare pe Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News