Monica Tatoiu a avut prima reacție, după declarația controversată făcută de George Buhnici.
George Buhnici a stârnit un întreg scandal pe rețelele de socializare, după ce s-a legat de aspectul fizic al femeilor. Concret, acesta a declarat faptul că nu mai vrea să vadă pe plajă doamne sau domnișoare cu vergeturi și cu celulită și că ar fi cazul ca acestea să meargă la sală. Această declarație a stârnit un întreg val de reacții negative și în rândul vedetelor, printre care se numără și Monica Tatoiu, care critică dur gestul făcut de vlogger.
”Nu se face, îmi pare rău. De pildă, eu am psoriazis. Și ce ar trebui să fac, să mă învălui ca niște femei din Arabia Saudită? Dacă ești grasă, nu ieși pe plajă? Plus că, dacă eram soția lui, îi dădeam una după ceafă că se uită după altele. Dacă e să o luăm așa… Sunt lucruri care nu se fac”, a declarat Monica Tatoiu, pentru FANATIK.
Ada Galeș, reacție acidă la comentariul făcut de George Buhnici: "Femeile sunt ce vor ele să fie"
Mai mult, femeia de afaceri consideră că în spatele acestor declarații controversate s-ar putea afla o campanie plătită, de pe urma căreia George Buhnici ar putea câștiga bani.
”În același timp, pentru mine e o suspiciune de reclamă. E o formă de a-și face publicitate, dar poți să pierzi contracte. Declarația lui se înscrie în aceeași linie ca acele ale redactorului șef de la Playboy, care a spus ”Cum să îți bați nevasta fără să îi lași urme” și apoi și-a pierdut job-ul. Aceleași declarații nefericite.
Publicitatea negativă este bună, dar dacă trece de anumite marcaje, pierzi. La așa ceva naționalele se delimitează. El are contracte cu firme. Altfel, am înțeles că e un om mișto din alte puncte de vedere. La bărbații care depășesc vârsta de 40 de ani e o problemă. Panica aia se externalizează. Și aruncă insuccesul în altă parte și apare acest tip de mesaj. Dar nu se face! Lucrurile se fac până la un anumit punct. Soția lui ar fi trebuit să reacționeze, să fie exponentul femeilor jignite, să salveze numele familiei”, a mai declarat Monica Tatoiu pentru sursa citată.
"Am văzut și fete care nu arată bine și nu aș vrea să se interpreteze, dar suntem la festival și putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să și fi consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeți pe la sală, fetelor. Venim la mare ca să vedem piele și aș vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală”, a declarat Buhnici.
Acesta a mers mai departe şi a spus că soţia sa arată ca o minoră.
„Eu am norocul că am o soție care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele, jur. Uită-te la ea! Câți ani îi dai?”, a spus George Buhnici.
„Dar nu e minoră așa cum ai zis”, a intervenit reporterul.
„Nu, nu sunt, Doamne ferește!”, a clarificat Lorena Buhnici, potrivit dcnews.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News