Motivul pentru care Bianca Drăgușanu poartă cagulă, după operațiile estetice: „Așa voi umbla următoarele două luni din viața mea”

Data publicării:

Bianca Drăgușanu le-a dezvăluit fanilor săi care este motivul din spatele noului său look.

Bianca Drăgușanu a dezvăluit încă de la finalul anului trecut faptul că este pregătită ca în 2024 să ia o decizie radicală, în ceea ce privește aspectul său fizic. Blondina le recunoștea pe atunci fanilor faptul că a recurs la prea mult acid în buze în ultimii ani, lucru care și-a pus amprenta negativ asupra feței sale. Astfel, aceasta a recurs deja la câteva operații menite să-i îmbunătățească din nou aspectul fizic. Până la recuperarea totală însă, Bianca Drăgușanu va trebui să suporte mai multe dureri și să se obișnuiască cu un ten destul de inflamat și vânăt, specific pentru aceste intervenții. Astfel, pentru a nu apărea în acest fel în spațiul public, aceasta a decis să apeleze la o cagulă neagră, pe care să o poarte permanent în următoarele două luni de zile. 

”Sunt în a cincea zi de la operație, am ales să port cagulă pentru următoarele două luni și jumătate din viața mea, pentru că sunt foarte inflamată și foarte vânăt. Am o piele foarte sensibilă. Practic și teoretic știam ce înseamnă această procedură, îmi cunoșteam sensibilitatea vasculară și știam exact ce mă așteaptă. M-am umflat, am niște cheaguri de sânge în ochi, dar o să vă țin la curent în fiecare zi cu evoluția vindecării”, a povestit Bianca Drăgușanu pe Instagram.

VEZI și: Afacerea cu care Adela Popescu, Irina Fodor și Gina Pistol vor să dea lovitura: „A venit această idee în gașcă, toți ne implicăm”

Bianca Drăgușanu, apreciată pentru noul look

Mai mult, Bianca Drăgușanu spune că nu a fost deloc privită ciudat de persoanele din jurul său, care i-au apreciat noul look și care i-au transmis faptul că arată impecabil chiar și-așa. Astfel, diva este convinsă de faptul că acum dă startul unui nou trend în țara noastră, ce va putea fi în curând văzut și la alte persoane.

„Să vă povestesc ceva senzațional. Am intrat într-o benzinărie să-mi cumpăr o apă și să alimentez. Am plătit, pentru că așa voi umbla următoarele două luni din viața mea. Iar o doamnă de la casă mi-a zis „Doamne, cât ești de frumoasă!” Alte două persoane au făcut Story cu mine, mi-au spus: „ Ești super cool!” Mi-am dat ochelarii jos să le arăt ce am la ochi și mi-au zis: „Stai liniștită, vei fi foarte frumoasă, dar uită-te la tine cât de mișto ești!”

Lansez un trend acum, să știți, mi se pare cool să nu-ți arăți vânătăile, să treci peste povestea grea din spatele vindecării unor operații și să te bucuri de rezultat toată viața”, a continuat vedeta.

Te-ar putea interesa și: Alina Sorescu, prima reacție după ce a primit flori de la Alexandru Ciucu: „Este doar pentru imaginea lui, când ne întâlnim nu mă salută”

Schimbările la care vrea să recurgă vedeta

Chiar înainte de a intra în sala de operație, Bianca Drăgușanu le dezvăluia fanilor săi care sunt intervențiile la care vrea să recurgă, dar și care sunt motivele pentru care a luat decizia aceasta radicală.

„Urmează să îmi fac o intervenție de lifting facial, dar teoretic vreau să îmi repar toată fața. Fața mea a fost stricată în primul rând de forma buzelor pe care o am și pe care am injectat-o vreo 20 de ani mult și prost, iar acum sunt cu echipa de doctori care încearcă să mă repare și cred că o să fie cu succes”, a fost mesajul Biancăi Drăgușanu în postarea făcută pe contul său de socializare înainte de intervențiile estetice, potrivit Click!.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel