Carmen Tănase a fost invitată în cadrul podcastului „Galben”, unde a făcut o serie de dezvăluiri. Cunoscuta actriță a vorbit despre divorțul dintre ea și fostul soț, dar și despre boala gravă de care a suferit și decesul acestuia.
Carmen Tănase are 62 de ani și este una dintre cele mai iubite actrițe de teatru și film. Recent, aceasta și-a deschis sufletul în cadrul unui interviu, în care a vorbit despre căsnicia dintre ea și fostul soț, regretatul critic de teatru Victor Parhon, care a durat trei ani. Deși au divorțat, cei doi au continuat să rămână împreună.
Actrița a știut că el este bărbatul cu care avea să întemeieze o familie, chiar dacă acesta era mai mare cu 17 ani decât ea.
„Diferența de vârstă nu s-a simțit. Pentru mine nu contează nimic atunci când iubesc pe cineva. Eu iubesc omul, eu nu iubesc vârsta, nu iubesc culoarea părului, a ochilor sau silueta. Eu iubesc un om și amănuntele astea nu contează.
Poate că uneori s-a simțit, adică poate că eu voiam să mai ies cine știe unde și el zicea că nu ar ieși, dar asta nu ne-a împiedicat să ne facem viețile. Eu ieșeam unde voiam, nu ceream voie. Noi ne-am înțeles foarte bine, cât ne-am înțeles”, a mărturisit Carmen Tănase în cadrul podcastului.
Regretatul Victor Parhon a decis să divorțeze de soția sa, Carmen Tănase, după doar 3 ani de căsnicie.
„Nu eu am decis să divorțez și a fost foarte bine așa. Eu nu am vrut să mă căsătoresc, asta din instinct și observând prin alte familii. Eu am zis că nu o să fiu proprietatea nimănui. Și a zis că o să vină copilul, iar eu l-am întrebat dacă hârtia valorează mai mult decât sentimentele noastre. Până la urmă am cedat presiunilor familiei.
Apoi au început mici semne de proprietate și mici râci. Am zis că nu are rost să stricăm prietenia și legătura frumoasă dintre noi.
Ne-am dus să divorțăm. Am fost întrebați dacă suntem de acord amândoi, dacă avem vreo pretenție, am spus că nu și ne-a declarat divorțați. Am însemnat niște hârtii și am plecat de gât. Am rămas împreună, noi nu ne-am despărțit practic niciodată, doar s-a anulat o hârtie. După divorț s-au schimbat unele lucruri. Eu mă mutasem în altă parte și ne întâlneam cum se întâlnesc doi oameni când se tatonează, nu mai ești obișnuit cu persoana respectivă. Asta a durat până la sfârșitul lui.
Noi ne-am mutat împreună înainte de a se îmbolnăvi. Tudor, copilul nostru, nu mergea la tatăl lui. Țucu, așa îi zic eu, venea la noi acasă, adică în casa în care mă mutasem. Noi nu am împărțit copilul că nu a fost cazul, noi eram împreună”, a precizat actrița Carmen Tănase.
Soțul lui Carmen Tănase a murit de cancer pulmonar, în urmă cu 23 de ani, când actrița avea 39 de ani. Vedeta a suferit cumplit atunci când a rămas singură.
„Boala era de ceva timp. Semne erau și eu tot timpul îl rugam să meargă la doctor, că nu e în regulă. El nu se ducea, că așa e omul. Am chemat eu pe cineva acasă. Doctorul a spus că nu e de domeniul lui, ci că e mai jos și atunci au început investigațiile.
Era o zonă în care nu putea să fie operat. Em știut de la început, el nu a știut. De atunci nu am mai încercat niciodată să îmi refac viața personală. Nu am căutat asta și nu a venit, dacă venea cine știe cine, poate, habar nu am. Nu a venit, eu nu am căutat, mi-am văzut de copilul meu și de profesie. Nu s-a întâmplat, era și greu să se mai întâmple. Când ai un reper ca Victor Parhon e greu să vină cineva”, a declarat Carmen Tănase în cadrul podcastului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News