Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) a încheiat procesul de achiziţionare de artă contemporană
Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) a încheiat procesul de achiziţionare de artă contemporană, 167 de lucrări semnate de 100 de artişti români contemporani fiind cumpărate de instituţia muzeală, cel mai tânăr artist căruia i-au fost achiziţionate lucrările având 23 ani, iar cel mai vârstnic - 85 ani.
MNAC a primit de la Ministerul Culturii 2 milioane de lei la începutul crizei provocate de COVID-19 pentru a face aceste achiziţii.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii transmis, luni, AGERPRES, iniţiativa aparţine ministrului Bogdan Gheorghiu, care a declarat că aceasta este o măsură onestă pentru dezvoltarea şi susţinerea artiştilor plastici, după 12 ani în care statul român nu a mai achiziţionat lucrări de artă plastică.
"În luna aprilie, într-un moment critic pentru artiştii români afectaţi de restricţiile impuse de pandemie, am propus finanţarea unui program de achiziţie de artă contemporană. Este o investiţie a statului român în artiştii români. Această măsură economică a vizat susţinerea creaţiei plastice româneşti şi îmbogăţirea patrimoniului muzeal. (...) Îmi doresc ca acest program să aibă continuitate şi să devină o practică anuală a Ministerului Culturii, astfel că l-am inclus în programul de guvernare liberal. Impactul pe termen mediu şi lung este reactivarea pieţei de artă româneşti la nivel naţional, inclusiv prin stimularea achiziţiei de artă de către privaţi, aşa cum este Muzeul de Artă Recentă, dar şi la nivel internaţional, prin creşterea cotelor artiştilor români. Abia aştept ca publicul să poată admira cele 167 de lucrări semnate de 100 de artişti, dintre care 40 de artiste", a spus Gheorghiu, potrivit Agerpres.
Dintre cele 477 de dosare depuse, au fost selectate 167 de lucrări semnate de 100 de artişti români.
Alte 13 lucrări au fost donate de către artiştii selecţionaţi pentru achiziţia lucrărilor lor, în semn de solidaritate cu politicile culturale ale Ministerului Culturii prin MNAC, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News